M**** M*****
InculpatÎn temeiul art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 aprobată cu modificări prin Legea nr. 49/2006, raportat la art. 320 indice 1 C.pr.pen, art. 74, 76 C.pen. condamnă pe inculpatul MOGOS MARIAN la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 aprobată cu modificări prin Legea nr. 49/2006. În temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. alin. 1 lit. a teza a II a şi b C.pen. pe întreaga durată a executării pedepsei, începând din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În temeiul art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 aprobată cu modificări prin Legea nr. 49/2006 raportat la art. 320 indice 1 C.pr.pen, art. 74, 76 C.pen. condamnă pe inculpatul MOGOS MARIAN la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. alin. 1 lit. a teza a II a şi b C.pen. pe întreaga durată a executării pedepsei, începând din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 33 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate şi condamnă inculpatul la pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, fără aplicarea unui spor, cu aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 71 alin. 1 şi 2 C.pen. privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi b C.pen. începând din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei. În temeiul art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate şi stabileşte în temeiul art. 82 C.pen. un termen de încercare 2 ani şi 6 luni. În temeiul art. 83 C.pen. instanţa atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. pe durata termenului de încercare se suspendă condiţionat şi executarea pedepsei accesorii. În temeiul art. 191 alin. (1) C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. In baza art. 189 C.pr.pen. onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 de lei va fi achitat din fondurile special alocate de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor cetăţeneşti în acest scop. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi data de 09.03.2011.