Z****** O****
ReclamantP******* C****** R**** S***** -**** P***** P****** A*******
PârâtADMITE CEREREA
Admite, în parte, acţiunea completată formulată de reclamanta ZO împotriva pârâtei Primăria comunei RS, prin primar şi în consecinţă:obligă pârâta să angajeze şi să salarizeze, potrivit art.37 din Legea nr.448/2006, în funcţia de asistent personal al persoanei cu handicap grav, ZO, pe numita CFD, pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 24 octombrie 2010, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 50 lei/zi de întârziere , începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la executarea efectivă a obligaţiei.Respinge cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata de despăgubiri începând cu data de 24 octombrie 2010 şi până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.Definitivă.Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din 15 februarie 2011.
Amână pronunţarea pentru data de 15.02.2012.
Audiere de martori
Redeschide dezbaterile, stabileşte termen de judecată la 11.01.2011.
Amână pronunţarea pentru data de 30.11.2011
Administrare de probe