F****** - C****** N******* - C*****
ContestatorA************ F********* P****** B*******
IntimatAdmite excepţia de netimbrare. În temeiul art 20 alin.3 din Lg. nr.146/1997 anulează cererea ca netimbrată. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică.
Pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare al contestatoarei, în temeiul art. 86 Cod procedură civilă rap. la art. 116 Cod procedură civilă va dispune comunicarea către contestatoare a duplicatului întâmpinării, cu menţiunea de a comunica punctul său de vedere faţă de aceasta, menţiune care se va face în adresa care va fi înaintată De asemenea, se va face menţiunea de a face dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 124,04 lei şi timbru judiciar de 3 lei, sub sancţiunea anulării cererii conf. art.20 alin.3 din Lg. 146/1997 şi i se va pune în vedere să menţioneze în mod explicit care act de executare înţelege să-l conteste prin prezenta contestaţie. Constată necesar a se emite adresă intimatei să înainteze instanţei Decizia referitoare la obligaţia de plată accesorii dobânzi şi a penalităţilor privind pe numita Friedel – Cilibiu Nicoleta – Carmen şi să comunice la care debit au fost calculate şi pentru ce perioadă. De asemenea, să înainteze dovezile de comunicare către contestatoare a deciziei menţionate.
Având în vedere relaţiile primite din partea intimatei, în temeiul dispoziţiilor art. 1141 alin. 2 şi 3 Cod procedură civilă dispune comunicarea către intimată a duplicatului cererii de chemare în judecată. Prin aceeaşi adresă, i se va solicita intimatei să comunice instanţei copia dosarului de executare nr. 2730117070010/10 privind pe numita Friedel – Cilibiu Nicoleta – Carmen, cu documentele aferente.