P**** I****
ReclamantA*** M*****
PârâtAdmite cererea. Irevocabilă.
Admite acţiunea. Obligă pârâtul la plata echivalentului în lei al sumei de 8.000 euro, către reclamant, reprezentând contravaloare împrumut. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.971 lei, către reclamant. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 14.03.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul.
Respinge cererea. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.02.2012.
Admite cererea formulată de apărătorul reclamantului prin care solicită acordarea unui termen de judecată în vederea soluţionării cererii de reexaminare a cererii de ajutor public judiciar. Dispune înaintarea prezentei cauze, către completul imediat următor, respectiv completul 8, în vederea soluţionării cererii de reexaminare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 07.03.2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Februarie 2012.
Admite în parte cererea de ajutor public judiciar. Acordă petentului posibilitatea achitării eşalonate a taxei judiciare de timbru pe o perioadă de trei luni. Cu drept de cerere de reexaminare în privinţa dispoziţiei de mai sus, în termen de 5 zile de la data comunicării. Termen fond 08.02.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul.