T***** D****** -******
InculpatAdmite cererea de contopire formulată de petentul condamnat Tănase Dumitru Mirel. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată sentinţa penală nr. 201/27.10.2010 a Judecătoriei Corabia, definitivă prin neapelare la data de 03.12.2010, în pedepsele componente, respectiv două pedepse de 3 ani închisoare aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cp. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată sentinţa penală nr. 42/11.03.2011 a Judecătoriei Corabia, definitivă prin decizia penală nr. 898/27.05.2011 a Curţii de Apel Craiova, în pedepsele componente, respectiv o pedeapsă de 6 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. b1 Cp şi o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.203 Cp. În baza art. 39 alin. 1 C.p., 33 lit. a şi art. 34 lit. b C.p., contopeşte pedepsele repuse în individualitatea lor cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată petentului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 305 lit. c Cp prin sentinţa penală nr. 187/15.10.2010 a Judecătoria Corabia, definitivă prin nerecurare la data de 29.11.2010, petentul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 C.p., art. 64 lit. a teza a II a si lit. b C.p În baza art. 36 alin. 3 C.p. şi art. 350 C.p.p deduce perioada executată de la 16.12.2010 la zi şi menţine starea de arest. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor anterioare. Anulează mandatele de executare anterioare şi dispune emiterea unui nou mandat corespunzător. Cheltuielile judiciare în cuantum de 220 lei rămân în sarcina statului, din care 200 lei onorariu apărătorului din oficiu va fi avansat din fondurile MJLC. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petent. Pronunţată în şedinţă publică azi 08.11.2011.