P******* C** V******
ReclamantC***** D* C****** A R*******
PârâtAdmite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamant în favoarea Curţii de Apel Tg.-Mureş, Secţia de Contencios Administrativ.
-amânarea cauzei şi acordarea unui termen în vederea comunicării cu reclamanta unui exemplar al întâmpinării. -în conformitate cu prevederile art. 153 alin. 1 Cod procedură civilă, acordă termen în cunoştinţă pârâtei, prin reprezentant c.j. Niculescu Răzvan. -reluarea procedurii de citare cu reclamanta, având în vedere lipsa reprezentantului legal a acesteia de la termenul de judecată de astăzi şi împrejurarea că nu are termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 13.01.2012. Pronunţată în şedinţa publică azi, 31 octombrie 2011.