O******* V***** I******** G**** S*
ReclamantC******** A*** S*
PârâtP***** D******
IntervenientAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3786,81 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, aferente debitului de 3786,81 lei, calculate de la data scadenţei, 17.03.2011 şi până la achitarea integrală a debitului. Obligă reclamanta să plătească pârâtei 1264,61 lei, cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.09.2012.
Hotarare 13475/2012 din 06.09.2012Amana pronuntarea pentru data de 06.09.2012. Pronuntata in sedinta publica azi, 30.08.2012.
probe
probe
Încuviinţează părţilor proba cu înscrisurile depuse la dosar. Încuviinţează pentru pârâtă proba cu expertiza tehnica auto, având ca obiective: 1. să se stabilească modul de producere al accidentului de circulaţie din data de 08.09.2010 cu precizarea expresă a cauzelor producerii acestuia, având la bază avariile celor două autovehicule, declaraţiile celor doi şoferi implicaţi şi analizând dinamica producerii accidentului; 2. să se stabilească cine a creat starea de pericol; 3. dacă dinamica descrisă de cei doi şoferi implicaţi justifică avariile prezentate de cele două autovehicule, respectiv dacă acestea sunt complementare (în concordanţă); 4. să se stabilească valoarea reparaţiilor necesare a fi efectuate pentru aducerea autoturismului avariat la starea anterioară producerii evenimentului rutier, în situaţia dovedirii realităţii evenimentului – potrivit prevederilor art. 50 din Normele Ordinului CSA 5/2010. In temeiul art. 202 C.pr.civ., desemnează, prin tragere la sorti, expert in specialitatea autovehicule, circulaţie rutiera, pe dnul STOICA PETRE (poziţia nr. 39 de pe lista B.L.E.T.). Stabileşte onorariu provizoriu pentru expertul desemnat in cuantum de 1.000 lei, in sarcina pârâtei. Pune in vedere pârâtei sa depună la dosar, in termen de 5 zile, prin Serviciul Registratura, dovada achitării onorariului provizoriu pentru expert, sub sancţiunea decăderii din proba in temeiul art. 170 C.pr.civ. Emiterea unei adrese către expertul desemnat pentru a i se aduce la cunoştinţa numirea si obligaţia de a efectua si depune la dosarul cauzei raportul de expertiza cu respectarea dispoz. art. 208-209 C.pr.civ. Emiterea unei adrese către B.L.E.T. pentru a se aduce la cunoştinţa numirea expertului. Amâna judecarea cauzei si acorda termen de judecata la data de 19.03.2012, C nr. 1 Civil, ora 08.30, sala 37, cu citarea intervenientului cu copie întâmpinare. Pronunţata in şedinţa publica azi, 05.12.2011.