Dosar 1915/222/2011 din 25.05.2011

abandonul de familie (art. 305 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1915/222/2011
Data dosar:
25.05.2011
Instanta:
Judecătoria Dorohoi
Departament:
Dorohoi
Obiect:
abandonul de familie (art. 305 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.11.2011 la ora 8:30

    Complet: C8
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul C.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. c şi art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 3 luni închisoare. Interzice inculpatului, în baza art. 71 alin. 2 Cod penal, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. În baza art. 305 alin. 4 Cod penal şi art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepselor aplicate inculpatului pe o durată de 2 ani şi 3 luni, reprezentând termen de încercare, potrivit art. 82 Cod penal. Atrage inculpatului asupra dispoziţiilor art. 305 alin. 5 Cod penal şi ale art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 650 lei cheltuieli judiciare. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru partea vătămată şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 noiembrie 2011

  • Sedinta din data de 27.10.2011 la ora 8:30

    Complet: C8
  • Amână cauza

    amînă cauza ptr.ca inc să achitadiferenţa de pensie

  • Sedinta din data de 22.09.2011 la ora 8:30

    Complet: C8
  • Amână cauza

    Se amâna cauza la cererea părţii vătămate pentru ca inculpatul să-i achite diferenţa de pensie de întreţinere .

  • Sedinta din data de 06.09.2011 la ora 8:30

    Complet: C2
  • Încheiere

    se acordă termen pentru citarea martorei lipsă

  • Sedinta din data de 14.06.2011 la ora 8:30

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Se amână cauza la cererea inculpatului pentru a achita pensia de întreţinere restantă.

Flux dosar


Actualizare GRPD