C**** V*****
ContestatorS* I************ S**** C****** P*** R********** L**** T******* C***** C******
IntimatAdmite în parte contestaţia formulată de contestatorul Căruţ Victor. Constată nulitatea absolută a Deciziei de concediere nr. 26/30.11.2010 emisă de SC International Steel Company SRL şi rpune părţile în situaţia anterioară emiterii deciziei. Dispune disjungerea capătului de cerere privind drepturile băneşti şi înregistrarea separată a acestuia. Definitivă şi Executorie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la data 20.06.2011
Amână cauza şi acordă termen la data de 20.06.2011
Repune cauza pe rol pentru lămurirea împrejurărilor litigiului, respectiv: dacă în perioada 26.10.2010-24.11.2010, reclamantul a lucrat în Franţa şi dacă pentru această perioadă a încheiat cu angajatorul o convenţie distinctă de contractul individual de muncă şi act aditional în care s-a consemnat că trebuie să i se plătească 80 Euro diurnă sau orice alte dovezi în acest sens (proba cu martori). Termen 30.05.2011. pronunţată în şedinţă publică azi 11.05.2011.
Amână pronunţarea la data de 11.05.2011.
Amână cauza şi acordă termen la data de 09.05.2011