R*** V*****
Intimat ReclamantR*** D****** M*******
Intimat ReclamantM********* P****** - P*** P*****
Recurent PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Municipiul Piteşti – prin Primar, iar pe fond, admite acţiunea restrânsă. Constată că reclamanţii sunt proprietarii suprafeţei de 139 mp situaţi în intravilanul Municipiului Piteşti, str. Aleea Parcului (fost Ceair Lac), nr. 2, vila P, judeţul Argeş, ca urmare intervenirii uzucapiunii, suprafaţă identificată, de către ing. expert Dinu Diana Viorela, în schiţa anexă nr. 3, aflată la fila 58 din dosar, la raportul de expertiză efectuat în cauză, notată prin 1 Cc, perimetru în contur negru prin punctele 1-2-11-12-13-1, în suprafaţă de 60 mp, situată în exteriorul curţii reclamanţilor, între gardul de beton şi Aleea Parcului, şi notată cu 2Cc, în suprafaţă de 79 mp, suprafaţă identificată în contur negru, prin perimetru, 2-3-10-11-2, situată în interiorul curţii acestora, ce face parte din suprafaţa de 226 mp (înscrisă în cartea funciară), schiţă ce face parte integrantă din dispozitivul prezentei sentinţe. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Septembrie 2012.
Amână pronunţarea la data de 17.09.2012. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Septembrie 2012.
Amână pronunţarea la data de 10.09.2012. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Septembrie 2012.
Revine cu adresă către expert Dinu Diana Violeta, pentru întocmirea şi depunerea raportului de expertiză, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat. Încuviinţează cererea de amânare formulată de pârât, pentru imposibilitatea prezentării consilierului juridic.
Admite cererea expertei Dinu Diana- Viorela, sens în care revine cu adresă către aceasta, pentru a efectua şi depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor, conform dispoziţiilor art. 208- 209 Cod proc.civ., cu menţiunea de a avea în vedere Ordinul nr. 1882/12.09.2011 pentru aprobarea Regulamentului privind avizarea tehnică a expertizelor judiciare efectuate de experţii judiciari în specialitate topografie, cadastru şi geodezie, respectiv expertiza trebuie avizată de către OCPI Argeş. Amână judecata şi acordă termen la data de 30 04 2012, C3, sala 4, ora 10,00, termen în cunoştinţa părţilor. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Februarie 2012.
Admite pentru reclamanţi administrarea probei cu înscrisuri, proba cu expertiza tehnica de specialitate având ca obiectiv – identificarea suprafeţei în litigiu şi transpunerea acesteia într-o schiţă de plan cu indicarea vecinătăţilor, proba testimonială în cadrul căreia să fie audiaţi doi martori, respectiv Săulescu Constantin şi Tulbendjian Gherghina; admite pentru intimat administrarea probei cu înscrisuri. Citează martorii încuviinţaţi reclamanţilor la adresele indicate. Totodată pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să prezinte martorii la termenul ce se acordă in vederea audierii, sub sancţiunea decăderii din probă. Respinge cererea intimatului, prin consilier juridic, de a proroga administrarea probei testimoniale încuviinţată reclamanţilor. Desemnează expert în specialitatea topografie, prin tragere la sorţi, pe dna Dinu Diana Violeta. Stabileşte onorariu provizoriu în sumă de 500 lei în sarcina reclamanţilor, cărora le pune în vedere ca în termen de 5 zile să facă dovada achitării acestuia, sub sancţiunea decăderii din probă, urmând ca apoi să emită adrese către Biroul Local de Expertize de pe Lângă Tribunalul Argeş pentru înştiinţare desemnare expert şi către expertul desemnat pentru a efectua şi a depune la dosar lucrarea cu respectarea disp. art 208 – 209 C.pr.civ. În vederea administrării probelor, Amână judecata şi acordă termen la data de 27 02 2012, C3, sala 4, ora 10,00, termen în cunoştinţa părţilor. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Ianuarie 2012.