S************ P*** A*** J*** D****** C****
ReclamantS****** M******
PârâtAdmite, în parte, cererea. Obligă pârâtul să plătească reclamantei: - suma de 2693,01 lei reprezentând preţ energie termică înregistrat succesiv în perioada 03.2009 – 08.2010; - suma de 1038,98 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 03.2010 – 11.2011. Cu drept de recurs.
Hotarare 6683/2013 din 04.06.2013Constată necesar a se emite adresă reclamantei, cu menţiunea ca pentru repunerea pe rol a cauzei este necesară depunerea la dosar a sentinţei pronunţate în dosarul nr. 6202/193/2009, sentinţă de care se face vorbire în precizările formulate şi transmise cu adresa nr. 2022/5.10.2012.
Incheiere de sedinta din 17.05.2013În temeiul art.155 ind.1 CPC suspendă judecarea cauzei pentru netrimiterea relaţiilor solicitate şi ca urmare a imposibilităţii verificării debitelor solicitate. Cu drept de recurs. Pronuntata in sedinta publica
Incheiere suspendare din 06.12.2012Apreciază necesar emiterea unei adrese către reclamantă pentru a depune la dosar, sentinţa civilă care s-a pronunţat în dosarul nr. 6202/193/2009 despre care se face vorbire în precizările depuse la dosar, deoarece în arhiva instanţei acest dosar priveşte cu totul alte părţi
Având în vedere lipsa de procedură cu pârâtul, acordă termen la data de 12.11.2012.Pronuntata în sedinta publică.
Apreciază necesar ca reclamantă să depună precizări la dosar privind modul de calcul a penalităţilor pentru fiecare factură în parte şi cu privire la ce anume au fost calculate penalităţile.
În vederea redistribuirii cauzei, conform dispoziţiilor art.99 alin. 11 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti şi a Hotărârii nr.3 din 16 februarie 2012 a Colegiului de conducere a instanţei,