I** V******* C*****
InculpatÎn baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep., cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul I** V******* C*****, la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (faptă din data de 06.09.2009). În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep., cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală, (faptă din aceeaşi dată). În baza art. 33 lit. a-34 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatul, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 10 luni, conform art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.10.2011.
Amână pronunţarea la 31.10.2011.
Având în vedere cererea de amânare formulată de către inculpat, pe care o apreciază legală, faţă de lipsa acestuia, va amâna judecata. Se va cita inculpatul cu mandat de aducere.