Dosar 19481/193/2011 din 29.12.2011

contestaţie la executare (art.461 C.p.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19481/193/2011
Data dosar:
29.12.2011
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
contestaţie la executare (art.461 C.p.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.06.2012 la ora 08:30

    Complet: PN6
  • admite cererea

    Admite cererea. În temeiul art. 133 din Legea nr. 302/2004 dispune recunoaşterea sentinţei penale nr. 4039/03.09.2010 a tribunalului Civil şi Penal din Torino (irevocabilă la 19.10.2010). Constată că fapta pentru care a fost condamnat petentul Marilică Maricel, respectiv infracţiunea prev. de art. 101,624,625 nr. 2 Cod penal italian are corespondent în legislaţia penală română respectiv infracţiunea de ”furt calificat” prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a şi e Cod penal. Constată că prin sentinţa penală nr. 4039/03.09.2010 a Tribunalului Civil şi Penal din Torino petentului Marilică Maricel i-a fost aplicată pedeapsa de 6 luni închisoare şi 300 Euro amendă pentru fapta de furt calificat săvârşită pe data de 01.09.2010, petentul fiind şi arestat preventiv în perioada 01.09.2010 / 03.09.2010. În temeiul art. 133 alin. 3 Legea nr. 302/2004 rap. la art. 132 alin. 4 Legea nr. 302/2004 substituie restul de pedeapsă rămas de executat de 5 luni şi 27 de zile închisoare cu aceeaşi perioadă conform legii penale române. În temeiul art. 133 Legea nr. 302/2004 dispune recunoaşterea sentinţei penale nr. 804/10 din data de 27.11.2010 a Tribunalului din Biella (irevocabilă la 14.03.2011). Constată că faptele pentru care a fost condamnat petentul Marilică Maricel respectiv infracţiunile prev. de art. 110,624,625 nr. 5 din Codul penal italian au corespondent în legislaţia română respectiv infracţiunea de ”furt calificat în formă continuată” (patru acte materiale) prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a şi e Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. Constată că prin sentinţa penală nr. 804/10 din 27.11.2010 a Tribunalului din Biella petentului Marilică Maricel i-a fost aplicată pedeapsa de 12 luni închisoare şi 600 Euro amendă tot pentru fapta de ”furt calificat în formă continuată” săvârşită pe data de 10.11.2010, această pedeapsă fiind executată în perioada 10.11.2010 - 07.11.2011. Constată că Procuratura de pe lângă Tribunalul din Biella a dispus , la data de 20.05.2011, cumularea celor două pedepse aplicate petentului Marilică Marcel de Tribunalul din Biella şi Tribunalul din Torino, stabilind o pedeapsă de 1 an, 5 luni şi 27 de zile şi 900 Euro amendă. Constată că faptele pentru care petentul Marilică Maricel a fost condamnat prin sentinţele penale recunoscute mai sus, au fost săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de cea săvârşită pe data de 13.03.2008 şi pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 1487/16.04.2009 a Judecătoriei Iaşi(definitivă la data de 25.05.2010. Repune în individualitatea lor cele două pedepse aplicate de instanţele italiene şi cumulate de Procuratura de pe lângă Tribunalul din Biella. În temeiul art. 39 alin. 1 rap. la art. 34 lit. d Cod penal contopeşte pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1487/16.04.2009 a Judecătoriei Iaşi cu pedeapsa de 6 luni închisoare şi 300 Euro amendă aplicată de Tribunalul Civil şi Penal din Torino prin sentinţa penală nr. 4039/03.09.2010 ce a fost recunoscută prin prezenta sentinţă penală şi aplică petentului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art. 39 alin. 1 Cod penal rap. la art. 34 lit. d Cod penal contopeşte pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1487/16.04.2009 a Judecătoriei Iaşi cu pedeapsa de 12 luni închisoare şi 600 Euro amendă aplicată prin sentinţa penală nr. 804/10 din 27.11.2010 a tribunalului din Biella ce a fost recunoscută prin prezenta sentinţă penală şi aplică petentului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. Contopeşte cele două pedepse rezultante a câte 3 ani închisoare şi aplică petentului pedeapsa de 3 ani închisoare sporită la 3(trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare. Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal, inculpatului îi vor fi interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II –a, şi lit. b Cod penal. Menţine stare de detenţie a petentului şi deduce din pedeapsă durata arestului din Italia de la data de 01.09.2010 la 03.09.2010 şi a detenţiei de la 10.11.2010 la zi. Anulează mandatul de executare pedeapsă nr. 1652/2009 emis la data de 26.05.2010 de Judecătoria Iaşi şi dispune emiterea unui nou mandat în conformitate cu dispoziţiile prezentei sentinţe penale. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariu avocat oficiu Enache Costică (delegaţie nr. 2762/2011) în sumă de 100 lei se va avansa Baroului Avocaţi Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 05 iunie 2012.

  • Sedinta din data de 04.06.2012 la ora 08:30

    Complet: PN6
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la data de 05.06.2012

  • Sedinta din data de 22.05.2012 la ora 08:30

    Complet: PA6
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la data de 04.06.2012

  • Sedinta din data de 04.05.2012 la ora 08:30

    Complet: PA6
  • Amână cauza

    TERMEN PENTRU LIPSĂ DE PROCEDURĂ

  • Sedinta din data de 23.03.2012 la ora 08:30

    Complet: PA6
  • Amână cauza

    termen pentru administrare de probe

  • Sedinta din data de 09.03.2012 la ora 08:30

    Complet: PA1
  • Amână cauza

    Completul P6 a înaintat această cauză pentru a verifica dacă nu se impune conexarea la dosarul nr. 1044/193/2012, privind pe acelaşi petent, având ca obiect contopire pedepse. Având în vedere că CP6 a fost iniţial învestit de către contestator, cererile vizând aceeaşi situaţie, instanţa va înainta cauza primului complet pentru a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile de conexitate, şi

  • Sedinta din data de 10.02.2012 la ora 08:30

    Complet: PA6
  • Amână cauza

    TERMENE PENTRU VERIFICAREA EXCEPŢIEI DE CONEXITATE LA DOSARUL 1044/193/2011 LA DATA DE 09.03.2012

Flux dosar


Actualizare GRPD