P******** D* P* L**** J********** G******
RecurentC**** Ş*****
Intimat InculpatV***** I**
Recurent Parte civilăÎn baza art.11 pct. 2 lit. a Cpp rap. la art. 10 lit, c Cpp achită pe inculpatul C**** Ş***** pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prev. şi ped. de art. 208 al. 1 comb. art.209 al. 1 lit. g, i C.pen. Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Vătăfu Ion împotriva inculpatului C**** Ş*****. Obligă pe partea civilă la plata către stat a sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli judiciare, în care este inclus şi onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 RON ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru partea civilă şi de la pronunţare pentru inculpat.
Amână pronunţarea la 19.10.2011
PENTRU COMUNICAREA FIŞEI DE CAZIER JUDICIAR A INCULPATULUI, AMÂNĂ CAUZA
pentru lipsa martorilor, amână cauza
pentru lipsa martorilor, amână cauza
În vederea audierii celorlalţi martori
pentru administrare probe
faţă de lipsa părţii vătămate, urnează a se cita aceasta cu menţiune ade a depune înscrisuri în susţinerea plângerii