H**** D******
ReclamantR*** V*****
ReclamantS* "******** S**
PârâtM********* R*********** L******** I*** S***
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC EVANDER SRL Suceava. Respinge acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică
Respinge cererea de unire cu fondul cauzei a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL. Se va efectua o adresă către SC „Evander” SRL Suceava pentru a ne înainta la dosar o copie a contractului de predare a documentelor încheiat cu SC „Nordaf” SRL, prin care i-a fost predată arhiva SC „STIF” SA Fălticeni. Amână judecarea cauzei pentru data de 26 ianuarie 2012, ora 9,00, pentru când reclamanţii au termen în cunoştinţă.
Ia act de renunţarea la judecată a capetelor de cerere nr. 2 şi 3 din acţiune. Se va introduce în cauză calitate de pârâta Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL, care va fi citată pentru următorul termen de judecată cu duplicatul acţiunii şi a cererii de completare şi cu menţiunea de a depune întâmpinare. Amână judecarea cauzei pentru data de 19 decembrie 2011, ora 9,00, pentru când reclamanţii au termen în cunoştinţă.
Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător să formuleze şi în scris precizările formulate verbal la termenul de azi. Ia act de renunţarea la judecată a reclamanţilor în contradictoriu cu SC „STIF” SA Fălticeni. Se va introduce în cauză calitate de pârâta SC „Evander” SRL Suceava, care va citată pentru următorul termen de judecată cu duplicatul acţiunii şi menţiunea de a depune întâmpinare. Amână judecarea cauzei pentru data de 24 noiembrie 2011, ora 9,00, pentru când reclamanţii au termen în cunoştinţă.
Se va efectua o adresă către ACCERR IPURL Suceava pentru a ne comunica cine este deţinătorul actual al arhivei SC „STIF” SA Fălticeni. Se va efectua o adresă către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a ne comunica un certificat constatator cu privire la situaţia societăţii pârâte. Amână judecarea cauzei pentru data de 03 noiembrie 2011, ora 9,00, pentru când reclamanţii au termen în cunoştinţă.