P*** V* R***** I****
CondamnatÎn baza art. 38 Cod procedură penală, disjunge cererea de liberare condiţionată formulată de numiţii POPA ROBERT-IONUŢ, RESTREA GEORGE-DANIEL, NEDELEA FLAVIUS-GEORGE, CHIOC NICOLAE-MĂDĂLIN, TINCA NICOLAI, NEDELEA ŞTEFAN, PISICARU AUREL-GEORGIAN, CIOALCĂ PETRU-ALIN, NĂRTEA CORNELIUS-SORIN, în prezent deţinuţi în Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş. Se va forma câte un nou dosar cu privire la condamnaţii menţionaţi, cu excepţia lui Popa Robert-Ionuţ, care se judecă în această şedinţă la data de 22 septembrie 2011. În baza art. 450 alin. 1 Cod procedură penală, comb. cu art. 42 Cod procedură penală rap. la art. 39 alin. 2 şi 3 Cod procedură penală, admite excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Curtea de Argeş ridicată de procuror. Declină competenţa de soluţionare a cererii de liberare condiţionată formulată de condamnatul POPA ROBERT-IONUŢ, în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş, faţă de pedeapsa de patru ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în favoarea Judecătoriei Piteşti. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat pentru dosarul de faţă rămân în sarcina acestuia, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat Tanţa Bănică, se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 septembrie 2011.