L****** M*****
Apelant ReclamantS***** R**** - P*** - M********* F********* P****** P*** D*** V******
Intimat PârâtDecizia civilă nr.266/A - Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta Lăcătuş Milica, împotriva sentinţei civile nr.780 din 18 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Vrancea. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
pentru ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti să se pronunţe asupra recursului în interesul legii cu care a fost sesizată de Curtea de Apel Galaţi în ceea ce priveşte practica neunitară ivită referitor la acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art.5 lit.a din Legea nr.221/2009.
Având în vedere hotărârea Colegiul de conducere din data de 23.05.2011 privind sesizarea Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se pronunţa printr-un recurs în interesul legii asupra problemei de drept care a generat practică judiciară neunitară vizând aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, respectiv dacă acest articol declarat neconstituţional poate constitui în continuare temei legal pentru acţiunile aflate în curs de judecată, în diverse stadii procesuale la momentul publicării deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale şi pentru a se pronunţa o hotărâre în acest sens, acordă termen la 21.09.2011.
Suspendat conform art. 6 CEDO
Incheiere suspendare din 16.02.2011