S** G****** L******
ReclamantC******** A*****
PârâtC******** M****
PârâtS** M****
PârâtS** I***
PârâtRespinge ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de reclamanta Sas Genica Liliana (cu dom.) împotriva pârâtei C******** A***** (cu dom.). Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Disjunge cererea reconvenţională formulată de reclamanta C******** A***** (cu dom.) în contradictoriu cu pârâţii reconvenţionali Sas Genica Liliana (cu dom.), C******** M**** (cu dom.), S** M**** şi S** I*** (cu dom.), Corpodean Aranka (cu dom.), Corpodean Deak Monica, Corpodean Mircea, Corpodean Aurica, Corpodean Ştefan şi Corpodean Cristina (cu dom.), dispune formarea unui dosar nou la acelaşi complet şi stabileşte termen de judecată la data de 26.05.2011 pentru care se vor cita părţile în cauză.
Apreciind întemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de reclamantă prin avocat, urmează să o admită, să dispună amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată pentru a da posibilitate acesteia să ia la cunoştinţă de actele primite în şedinţa de azi. Se vor introduce în cauză şi se vor cita în calitate de pârâţi reconvenţionali numiţii C******** M****, S** M****, S** I***, Corpodean Aranka, Corpodean Deak Monica, Corpodean Mircea jr., Corpodean Aurica, Corpodean Ştefan şi Corpodean Cristina – cu câte un exemplar din întâmpinarea şi acţiunea reconvenţională. Apreciind întemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de pârâtă prin avocat urmează să o admită, pentru a da posibilitate acesteia să facă dovada faptului că a promovat contestaţia în anulare împotriva deciziei civile 1081/E/2006 pronunţată în dosar nr.1801/2006 a Tribunalului Mureş. Cu privire la cererea de suspendare a judecăţii până la soluţionarea contestaţiei în anulare promovate împotriva deciziei civile nr. 1081/E /2006 pronunţată în dosar nr. 1801/2006 al Tribunalului Mureş, instanţa se va pronunţa la proximul termen de judecată.
Admite cererea de amânare pentru angajare avocat formulată de pârâtă. Se va cita pârâta - cu un exemplar din precizarea de acţiune.