P******** D* P* L**** J********** S***** G*******
RecurentS*** N************
Intimat InculpatÎn temeiul art.38515 pct.2 lit.d C.pr.pen. admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe împotriva sentinţei penale 279/2011 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, pe care o casează sub aspectul modului de soluţionare a laturii penale. Rejudecând în aceste limite: În temeiul art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată condamnă pe inculpatul SZEP NEMETH SANDOR la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte 0,80 gr.‰ alcool pur în sânge. În temeiul art. art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani , ce constituie termen de încercare, stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. În temeiul art. 71 al. 1 şi 5 C.pen. inculpatul pierde drepturile prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza II, b C.pen. , ca pedeapsă accesorie, executarea acestei pedepse fiind suspendată pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării. În temeiul art. 191 al. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat la judecarea fondului cauzei , din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului va fi avansată Baroului Covasna din fondurile MJ. În temeiul art.189 C.pr.pen. dispune avansarea din fondurile MJ către Baroul Braşov a sumei de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit avocatului desemnat din oficiu în recurs. În temeiul art.190 C.pr.pen. dispune plata sumei de 100 lei către interpretul de limbă maghiară Kozma Klara, reprezentând contravaloarea serviciului de interpretare prestat. În temeiul art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate în recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.02.2012.
Hotarare 164/2012 din 29.02.2012Amână pronunţarea cauzei la data de 29 februarie 2012
Amână pronunţarea cauzei la data de 22 fbruarie 2012