A**** D*****
ReclamantV**** D******
PârâtA**** M*****
PârâtD******* S****** D********
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului V**** D******, şi în consecinţă respinge cererea formulată de petent în contradictoriu cu acest intimat. Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Respige acţiunea.
În temeil art. 260 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 04.04.2012.
pentru a se lua cunoştinţă de actele depuse în şedinţă publică de către părţi
pt lipsa apărare Apreciind necesar în vederea justei soluţionării a cauzei înscrisuri suplimentare, urmează a se pune în vedere reprezentantei pârâtei Direcţia Silvică Dâmboviţa să depună la dosar procesul - verbal de predare – primire a amenajamentului corespunzător sentinţei civile nr.2564/11.03.2011, iar pârâtului A**** M***** să depună documentaţia de predare a suprafeţelor de teren în vederea punerii în posesie
Constatând că la acest termen de judecată este lipsă de procedura cu pârâtul V**** D****** , având în vedere prevederile art. 85, potrivit cărora judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, coroborate cu art. 107 C.p.c., în conformitate cu care preşedintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii urmează să dispună citarea acesteia la adresa indicată în cererea de chemare în judecată Instanţa, din oficiu, urmează a încuviinţa proba cu înscrisuri pentru ambele părţi, apreciind ca necesară în vederea dezlegării cauzei de faţă, urmează a se pune în vedere pârâtului să depună la dosar amenajamentul silvic cu referire strict la cauza de faţă, urmând a se dispune introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Direcţiei Silvice Dâmboviţa şi a se proroga pronunţarea asupra lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul A**** M*****, după depunerea relaţiilor solicitate .
amână cauza la data de 25.01.2012 pentru a se emite adresa către Ocolul Silvic Bucsani în vederea înaiantării procesului-verbal nr.5/18.10.2011