L**** M***** I***
Recurent InculpatM******** V******* C*****
Recurent InculpatS***** A***** F*****
Intimat InculpatL*** D****
Intimat Parte vătămatăAdmite recursurile declarate de inculpaţii L**** M***** I*** şi M******** V******* C***** împotriva sentinţei penale nr. 20 din 19.01.2011 pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr. 1985/206/2010 şi extinde efectele acestora şi cu privire la inculpatul S***** A***** F*****. Casează în parte sentinţa penală recurată şi în rejudecare: Anulează în parte sentinţa nr.143/22.05.2008 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, rămasă definitivă prin decizia nr. 6/12.01.2009 a Curţii de Apel Suceava, doar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul L**** M***** I***. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului L**** M***** I*** pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, i Cod penal cu aplicarea cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, art. 74 al. 2, art. 76 al. 1 lit. c, art. 80 alin. 1 Cod penal şi art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală, de la 2 ani închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare. Deduce în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată de acesta, de la data de 19.01.2011 la zi. Înlătură din sentinţa penală recurată, toate dispoziţiile referitoare la inculpaţii M******** V******* C***** şi S***** A***** F*****. Anulează formele de executare emise în baza sentinţei recurate în ce-l priveşte pe inculpatul S***** A***** F*****. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din recurs avansate de către stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariile apărătorilor din oficiu pentru inculpaţi în sumă de 900 lei, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 31.05.2011.
Amână pronunţarea la data de 30.05.2011. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.05.2011.