Ş***** (***** E****** A**** M****
Recurent ReclamantA******** C************ D* A****** "******* - R*********** P*** P********* E***** B*****
Intimat PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamanta Ş***** (***** E****** A**** M****, împotriva pârâtei ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE ANIMALE "BOGDAN" - reprezentată prin Preşedinte Enescu Bogdan. Obligă reclamanta la 500 lei cheltuieli de judecată către pârâtă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 19. X.2011, în şedinţă publică.
Amână pronunţarea cauzei la data de 19 Octombrie 2011. Pronunţată azi, 12. X.2011, în şedinţă publică.
Se emite adresă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş pentru a comunica dacă reclamanta Ş***** (***** E****** A**** M**** a formulat plângere penală împotriva numitului Enescu Bogdan pentru fals şi uz de fals privind semnăturile din procesul-verbal şi al Hotărârii Adunării Generale care a stat la baza excluderii reclamantei din Consiliul de Administraţie, în caz afirmativ să comunice instanţei numărul dosarului de urmărire penală şi să înainteze copii ale actelor existente în dosar. Pune în vedere pârâtei să depună originalul procesului-verbal şi al Hotărârii Adunării Generale care a stat la baza excluderii reclamantei din Consiliul de Administraţie. Amână judecarea cauzei la 12 Octombrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 August 2011.
Pune în vedere reclamantei să facă dovada formulării plângerii penale în legătură cu falsurile semnăturilor din procesul-verbal şi din Hotărârea Adunării Generale care a stat la baza excluderii reclamantei din Consiliul de Administraţie; Pune în vedere pârâtei să depună originalul procesului-verbal şi al Hotărârii Adunării Generale care a stat la baza excluderii reclamantei din Consiliul de Administraţie. Amână judecarea cauzei la 31 August 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Iunie 2011.
În baza art. 156 C.pr.civ.; Admite cererea apărătoarea reclamantei de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare. Amână judecarea cauzei la 22 Iunie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Mai 2011.
În baza art. 96 C.pr.civ.; Admite cererea apărătoarei reclamantei de amânare a cauzei pentru studiul întâmpinării şi al actelor depuse de pârâtă, în funcţie de care-şi va completa apărările. Amână judecarea cauzei la 18 Mai 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Martie 2011.