S*** G******** I**** S*****
ContestatorM********* O***** - D******* E******** - P*** P*****
IntimatADMITE ÎN PARTE CEREREA.
Pentru a se cita intimata cu un exemplar din acţiunea introductivă cu menţiunea de se pronunţa asupra acesteia până la următorul termen de judecată, precum şi cu menţiunea de a depune al dosar cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată copia certificată a dosarului execuţional în care s-a emis somaţia nr. 205832/11.10.2011, precum şi titlul executoriu nr. 205831 din data de 11.10.2011, sub sancţiunea aplicării unei amenzi pentru conducătorul unităţii.
Pentru ca contestatoarea să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 174 lei şi timbru judiciar mobil în valoare de 4,7 lei sub sancţiunea anulării cererii, Pentru a se cita intimata cu un exemplar din înscrisurile depuse de către contestatoare cu menţiunea de a se pronunţa asupra acestora, precum şi cu menţiunea de a depune al dosar cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată copia certificată a dosarului execuţional în care s-a emis somaţia nr. 205832/11.10.2011.