Dosar 19914/280/2011 din 17.10.2011

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19914/280/2011
Data dosar:
17.10.2011
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.11.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Admite in parte cererea

    Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtul Stoican Cristian, cu privire la contravaloarea utilităţilor şi penalităţilor datorate pentru intervalul iunie 2008-septembrie 2008. Admite în parte acţiunea precizată. Obligă pe pârâtul Stoican Cristian să plătească reclamantei suma de 3965, 34 lei reprezentând contravaloarea utilităţilor datorate pentru intervalul ianuarie 2010- august 2011, ca şi suma de 7106,96lei cu titlul de penalităţi de întârziere. Obligă pe pârâta Marcu Leleioara să plătească reclamantei suma totală de 19318,96 lei reprezentând contravaloarea utilităţilor datorate pentru intervalul iunie 2008- august 2011 şi a penalităţilor de întârziere ( inclusiv). Obligă pe pârâta A***** V******* să plătească reclamantei suma totală de 2391,45 lei reprezentând contravaloarea utilităţilor datorate pentru intervalul iunie 2008- august 2011 şi a penalităţilor de întârziere ( inclusiv). Respinge acţiunea faţă de ceilalţi pârâţi, ca fiind rămasă fără obiect. Compensează cheltuielile de judecată avansate de reclamantă şi de pârâtul Stoican Cristian până la concurenţa sumei de 300 lei, iar după compensare obligă pe toţi pârâţii din prezenta cauză să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de câte 93 lei fiecare. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, de la 01.11.2013.

    Hotarare 8820/2013 din 01.11.2013
  • Sedinta din data de 25.10.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână pronunţarea

    amana pronunţarea la data de 01.11.2013.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.10.2013
  • Sedinta din data de 18.10.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 25.10.2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2013
  • Sedinta din data de 06.09.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Emite adresă către expert, conform filei 368 a dosarului, în sensul de a răspunde obiecţiunilor încuviinţate prin încheierea de şedinţă din data de 12.04.2013, cu avertisment amendă. Amâna cauza la data de 18.10.2013 şi citează părţile care nu au termen în cunoştinţă Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Septembrie 2013

    Incheiere de sedinta din 06.09.2013
  • Sedinta din data de 24.05.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Emite adresă către expert, conform filei 368 a dosarului, în sensul de a răspunde obiecţiunilor încuviinţate prin încheierea de şedinţă din data de 12.04.2013. Amâna cauza la data de 06.09.2013 şi citează părţile care nu au termen în cunoştinţă Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Mai 2013.

    Incheiere de sedinta din 24.05.2013
  • Sedinta din data de 12.04.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Admite în parte obiecţiunilor la raportul de expertiză formulate de pârâtul Stoican Cristian, urmând ca expertul să precizeze dacă plăţile efectuate de acesta la 22.04.2010, 09.09.2010 şi 18.07.2010 conform chitanţelor nr. 334, nr.838 şi chitanţei fără număr din 18.07.2010 ( sau 12.07.2010), depuse în copie la filele 185-187 ale dosarului au legătură cu debitul în litigiu, respectiv dacă au stins datorii aferente intervalului iunie 2008-august 2011,iar în caz afirmativ să refacă toate calculele atât sub aspectul cheltuielilor de întreţinere, cât şi al penalităţilor de întârziere aferente. Va exprima un punct de vedere şi legat de obiecţiunea privind calcularea penalităţi de întârziere de 0,2 % şi pentru luna iunie 2008. Faţă de notele scrise precizatoare depuse de reclamantă, va indica expertul dacă pârâta A***** V******* a achitat sau nu datoria , având în vedere că prin raport de face afirmaţia că numai sumele datorate de pârâţii Stoican Cristian şi Marcu Leleioara ar mai fi în litigiu Emite adresă către expert în sensul de a răspunde obiecţiunilor încuviinţate, ataşând o copie şi de pe precizările depuse de reclamantă. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică , de la 12.04.2013.

    Incheiere de sedinta din 12.04.2013
  • Sedinta din data de 05.04.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea asupra obiecţiunilor la raportul de expertiză formulate de pârâtul Stoican Cristian, la data de 12.04.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică , de la 05.04.2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.04.2013
  • Sedinta din data de 22.03.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Pune în vedere apărătorului reclamantei să depună la dosar dovezi, respectiv o situaţie privind plăţile efectuate de pârâta Marcu Leleioara privind perioada în litigiu, ca şi precizări scrise privind achitarea de către ceilalţi pârâţi ( cu excepţia pârâţilor Stoican Cristian şi Marcu Leleioara) a debitelor pentru perioada în litigiu. Dat fiind faptul că nu este singurul motiv de amânare încuviinţează şi cererea formulată de apărătorul pârâtului Stoican Cristian de acordare a unui nou termen de judecată pentru a se depune la dosar şi punctul de vedere al expertului consilier. Pune în vedere şi pârâtei Marcu Leleioara să facă dovada plăţilor parţiale invocate pentru perioada în litigiu Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 05.04.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Martie 2013

    Incheiere de sedinta din 22.03.2013
  • Sedinta din data de 15.02.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Revine cu adresă către expert, urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 22.03.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Februarie 2013

    Incheiere de sedinta din 15.02.2013
  • Sedinta din data de 21.12.2012 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Revine cu adresă către expert cu avertisment de amendă, urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 15.02.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Decembrie 2012

  • Sedinta din data de 02.11.2012 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de expertul cauzei prin care solicită instanţei acordarea unui nou termen de judecată, pentru a depune la dosar lucrarea, şi revine cu adresă urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Pune în vedere reprezentantului reclamantei să dea curs convocării expertului şi să se prezinte la data stabilită în vederea efectuării fazei de teren a lucrării. Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 21.12.2012, pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Noiembrie 2012

  • Sedinta din data de 21.09.2012 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Faţă de împrejurarea că pârâta Marcu Leleioara nu a depus la dosar dovada achitării onorariului de expert stabilit de instanţă din sarcina sa, în baza disp. art. 170 alin.3 Cod proc civilă, o decade din proba cu expertiză, însă numai în ceea ce priveşte calcul debitului datorat de aceasta . Revine cu adresă către expert urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor, cu menţiunea că a fost încuviinţat expert consilier pentru pârâtul Stoican Cristian. De asemenea i se aduce la cunoştinţă acestuia că în măsura în care apreciază ca se impune majorarea onorariului provizoriu stabilit în cauză să formuleze cerere în acest sens. Se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 02.11, pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Septembrie 2012

  • Sedinta din data de 15.06.2012 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de expertul cauzei, şi revine cu adresă către expert urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor, cu menţiunea că a fost încuviinţat expert consilie pentru pârâtul Stoican Cristian. Admite cererea formulată de apărătorii părţilor prin care solicită instanţei acordarea unui nou termen de judecată, având în vedere că nu s-a depus la dosar lucrarea. Pune în vedere apărătorului reclamantei să răspundă la interogatoriu si să depună la dosar răspunsurile. Menţiune în sarcina pârâtei Marcu Leleioara obligaţia de a achita onorariul provizoriu pentru expert stabilit în sarcina sa în cuantum de 100 lei, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată, sens în care va emite adresă. Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 21.09.2012.2012, pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iunie 2012

  • Sedinta din data de 11.05.2012 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Pune în vedere pârâtului Stoican Cristian prin avocată să depună la dosar şi dovada achitării restului de onorariu respectiv 100 lei. Înaintează un exemplar de pe interogatoriu către reclamantă cu adresa punându-i-se în vedere să răspundă şi să depună la dosar răspunsul. Emite adresă către BLET urmând a se comunica că a fost desemnat expert în cauză domnul expert Butoi Constantin, în specialitatea contabilitate. Emite adresă către expert urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor, cu menţiunea că a fost încuviinţat expert consilie pentru pârâtul Stoican Cristian. Menţine în sarcina pârâtei Marcu Leleioara obligaţia de a achita onorariul provizoriu pentru expert stabilit în sarcina sa în cuantum de 100 lei, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată, sens în care emite adresă. Amână judecarea cauzei la data de 15.06.2012, pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Mai 2012

  • Sedinta din data de 06.04.2012 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Încuviinţează pentru reclamanta proba cu înscrisuri. Încuviinţează pentru pârâtul Stoican Cristian şi pentru pârâta Marcu Lelioara proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriu. Pune în vedere pârâtul Stoican Cristian prin apărător şi pârâtei Marcu Lelioara să formuleze interogatoriul pentru reclamanta şi să-l depună la dosar în două exemplare unul pentru instanţă şi unul pentru a se comunica. Încuviinţează pentru pârâtul Stoican Cristian şi pentru pârâta Marcu Lelioara proba cu expertiză contabilă. Admite cererea formulată de apărătorul pârâtului Stoican Cristian cu privire la încuviinţarea unui expert consilier, urmează în baza disp. art. 201 pct.5 Cod proc civilă. Stabileşte drept obiective ale expertizei: - în raport de actele depuse la dosar, inclusiv de documentele privind eventualele plăţi efectuate de pârâţi, să stabilească expertul pentru fiecare pârât în parte cheltuielile de întreţinere datorate pentru perioada iunie 2008-august 2008. - expertul va detalia în mod separat pentru fiecare listă lunară în parte suma cu care figurează pârâţii , data scadenţei, eventualele plăţi efectuate de pârâţi şi suma datorată pentru perioada iunie 2008-august 2008, pentru a se da posibilitatea instanţei să verifice şi apărările pârâtului Stoican Cristian privind prescripţia extinctivă pentru intervalul iunie 2008-octombrie 2008. -va calcula expertul în aceeaşi manieră şi penalităţile de întârziere datorate de fiecare pârât în parte, indicând data de la care acestea s-au calculat şi numărul de zile de întârziere, raportat la cota procentuală stabilită de adunarea generală a asociaţie de proprietari privind penalităţile de întârziere ce pot fi percepute. Desemnează expert contabil prin tragere la sorţi în lipsa acordului părţilor de pe lista experţilor autorizaţi pe domnul expert Butoi Constantin Emite adrese către BLET de pe lângă Tribunalul Argeş , urmând a se comunica că a fost desemnat expert în cauză domnul expert Butoi Constantin, în specialitatea contabilitate şi către expert urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor, după ce se va face dovada achitării onorariului provizoriu astfel cum a fost stabilit. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 600 lei , 500 lei în sarcina pârâtei Stoican Cristina şi 100 lei în sarcina pârâtei Marcu Lelioara şi le pune în vedere acestora să facă dovada achitării onorariului în termen de 5 zile de la data încuviinţării probei sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei la data de 11.05.2012, pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Aprilie 2012

  • Sedinta din data de 01.03.2012 la ora 08:30

    Complet: C4-1
  • Amână cauza

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Constată că excepţia de litispendenţă, respectiv excepţia de conexare cu dosarul nr. 1548/280/2010 au rămas fără obiect, astfel că, dispune înaintarea cauzei la completul legal învestit, respectiv C 19. Amână judecarea cauzei la data de 06.04.2012, la solicitarea părţilor, pentru când se va cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Martie 2012

  • Sedinta din data de 17.02.2012 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de apărătorul pârâtului Stoican Cristian, prin care se solicită amânarea cauzei şi înaintarea dosarului completului 4/12 joi în vederea discutării excepţiilor de litispendenţă şi conexitate a prezentei cauzei la dosarul nr. 1548/280/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti, întrucât priveşte aceeaşi cauză, obiect şi părţi. Înaintează prezenta cauză completului 4/12 în vederea discutării excepţiilor de litispendenţă şi conexitate. Amână judecarea cauzei la 01.03.2012, sala 3, ora 8,30. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Februarie 2012.

  • Sedinta din data de 20.01.2012 la ora 13:00

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de pârâtul Stoican Cristian prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a-şi angaja apărător. Citează pârâţii cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 225 Cod proc civilă. Amână judecarea cauzei la 17.02.2012, sala 2, ora 8,30. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Ianuarie 2012

Flux dosar


Actualizare GRPD