P****** D*********** - S*****
ApelantB**** J**
Apelant InculpatR***** T***
Apelant InculpatAmână pronunţarea la 01.04.2011. Dec. 103/A/ Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -D.LI.C.O.T - Serviciul Teritorial Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 869/13.12.2010 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a Il-a Penală. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, numai cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 74-76 Cp. faţă de inculpaţii B**** J** şi Rotam Tiţa şi rejudecând, în fond: 1) Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a Il-a şi lit. b Cp. aplicată inculpatului B**** J** în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor astfel: - pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 259 alin.1 Cp. - pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a Il-a şi lit. b Cp., aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 Cp. rap. la art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74-76 lit. a Cp. - pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a Il-a şi lit. b Cp., aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 Cp. rap. la art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 31 alin. 2 Cp. şi art. 74-76 lit. a Cp. Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 74-76 lit. a Cp. În baza art. 25 Cp. rap. la art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 condamnă pe inculpatul B**** J** la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la trafic de droguri (asupra numitei R***** T***). In baza art. 65 alin. 2 Cp. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a Il-a şi lit. b Cp. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 25 Cp. rap. la art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 31 alin. 2 Cp. condamnă pe inculpatul B**** J** la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie sub forma instigării la trafic de droguri (asupra numitului Paiu Ciprian). În baza art. 65 alin. 2 Cp. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a Il-a şi lit. b Cp. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 33 lit. a - 34 lit. b Cp. contopeşte cele două pedepse de câte 10 ani închisoare stabilite prin prezenta decizie cu pedeapsa de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul B**** J** să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare. In baza art. 71 Cp. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a Il-a şi lit. b Cp. pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 35 alin. 3 Cp. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a 11-a şi lit. b Cp. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. 2) Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a Il-a şi lit. b Cp. aplicată inculpatei Rotam Tiţa în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor astfel: - pedeapsa de / an închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 259 alin. 2 Cp. - pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a Il-a şi lit. b Cp., aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea fir. 143/2000 cu aplic. art. 74-76 lit. a Cp. Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 74-76 lit. a Cp. în baza art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 condamnă pe inculpata R***** T*** la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri. În baza art. 65 alin. 2 Cp. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a 11-a şi lit. b Cp. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. în baza art. 33 lit. a - 34 lit. b Cp. contopeşte pedeapsa de 10 ani închisoare stabilită prin prezenta decizie cu pedeapsa de 1 an închisoare, urmând ca inculpata R***** T*** să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare. În baza art. 71 Cp. interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a Il-a şi lit. b Cp. pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 35 alin. 1 Cp. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a Il-a şi lit. b Cp. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B**** J** şi Rotam Tiţa împotriva aceleiaşi sentinţei penale. Menţine starea de arest preventiv a inculpaţilor B**** J** şi R***** T*** şi deduce prevenţia pentru fiecare inculpat de la data de 01.03.2010 la zi. Obligă fiecare apelant-inculpat la plata a câte 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul B**** J**, în sumă de 150 lei, precum şi onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpata R***** T***, în sumă de 50 lei se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpaţi.
Termen pentru administrare probe.
lip.ap. ap.inc. B**** J**
Menţine starea de arest.