B****** S*****
ReclamantB****** E**** I****
ReclamantP**** A**
PârâtP*** A*****
PârâtP*** R******
PârâtAnulează ca insuficient timbrată cererea formulată de reclamanţii B****** S***** şi Bardosi Elena Ildiko (cu dom.) în contradictoriu cu pârâţii P**** A**, P*** A*****, P*** R******, Peto Iosif şi Peto Magdalena (cu dom.). Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23 februarie 2012.
Apreciind întemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de reclamanţi, urmează să o admită, să dispună amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată, pentru a da posibilitate acestora să facă dovada achitării taxei de timbru în sumă de 1860 lei şi timbru judiciar în valoare de 5 lei – sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată, să indice numele , prenumele şi adresa pârâţilor şi să facă dovada citării prin publicitate a pârâţilor. Se vor cita pârâţii – prin afişare la uşa instanţei.