U******** M**** F******
ReclamantB**** S****
ReclamantB**** M***** M*****
ReclamantP******** F********* M******
PârâtB**** M****
PârâtADMITE ACŢIUNEA. RECTIFICĂ SUPRAFAŢA DIN CF. FĂRĂ CHELTUIELI DE JUDECATĂ
Pune în vedere reclamanţilor să timbreze acţiunea, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Citarea comunei Lipova prin Primar, în calitate de pârât Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 30 martie 2011. Pronunţată în şedinţa publică din 23 februarie 2011.
Stabileşte că este competentă să soluţioneze prezenta cauză. Pune în vedere părţilor prevederile Legii nr. 192 din 16 mai 2006 privind instituţia medierii, respectiv faptul că medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor. Pune în vedere reclamanţilor să indice şi vecinii de pe celelalte două laturi. Pune în vedere reclamanţilor să timbreze acţiunea, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 23 februarie 2011. Pronunţată în şedinţa publică din 26 ianuarie 2011.