S* K****** F*** Z** S** - P*** A************ Z**** M***** C******
Intimat PetentI************ T********* D* M**** A****
Recurent IntimatAdmite plângerea. Anulează procesul – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei cu seria A. şi nr. 015362/06.10.2011, emis de intimată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
În conformitate cu disp. art. 188, alin. 1 şi 3 C.proc.civ., va dispune citarea martorei Bunda Elena Cristina cu avertisment de amendă şi cu mandat de aducere fără însoţitor. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21.03.2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Februarie 2012.
Respinge cererea formulată de apărătorul petentei prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării ca fiind neîntemeiată. Încuviinţează pentru petentă probele solicitate şi anume proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu doi martori. În vederea administrării probei testimoniale, pune în vedere petentei, prin apărător să depună la dosarul cauzei lista cu numele şi domiciliile martorilor, în termen de 5 zile sau să-i aducă necitaţi, sub sancţiunea decăderii prevăzută de disp. art. 170, alin. 3 C.proc.civ. Pentru celeritatea soluţionării cauzei, în conformitate cu disp. art. 188, alin. 1 şi 3 C.proc.civ., dispune citarea martorilor propuşi de petentă şi cu mandate de aducere fără însoţitor. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 15.02.2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Ianuarie 2012.