S******* R*** C*****
Intimat ReclamantM*********************** M*********** T**** M****
Recurent PârâtA************ F******* P***** M****
Intimat Chemat în garanţieAdmite cererea.
-amânarea cauzei şi acordarea unui termen de judecată -în baza art. 62 Cod procedură civilă, dispune introducerea în cauză şi citarea chematei în garanţie A************ F******* P***** M**** cu un exemplar din cererea de chemare în judecată, întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie, dezataşarea înscrisurilor aflate la filele 14-15 din dosar şi comunicarea acestora. -citarea reclamantului cu un exemplar al întâmpinării şi cererii de chemare în garanţie, cu menţiunea ca până la următorul termen de judecată, să depună la să depună la dosar înscrisul după care s-a efectuat traducerea contractului de vânzare-cumpărare. -reluarea procedurii de citare cu pârâta având în vedere lipsa reprezentantului legal a acesteia de la termenul de judecată de astăzi şi împrejurarea că nu are termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 03 noiembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică azi 06 octombrie 2011