S* W***** S** P*** L********* J******* C** C****** S*****
CreditorS* E** S**** S**
DebitorS** G** I****
LichidatorU******** T***** B*** S***
CreditorD*** C***
CreditorAprobă raportul final al lichidatorului judiciar S.P. „GRP” IPURL, formulată în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei SC E S SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, şi, în consecinţă: Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC E S SRL în condiţiile art. 129 din Legea nr. 85/2006. Dispune radierea debitoarei SC E S SRL din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri şi responsabilităţi. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2013.
Hotarare 3448/2013 din 11.12.2013în vederea efectuării distribuirii sumelor conform planului, în măsura în care nu s-au formulat contestaţii precum şi în vederea vânzării şi casării bunului aliniator conducte,
Incheiere de sedinta din 18.09.2013va dispune continuarea procedurii în vederea efectuării distribuirii sumelor acumulate în contul unic al debitoarei precum şi pentru valorificarea bunurilor mobile aflate în patrimoniul debitoarei,
Incheiere de sedinta din 29.05.2013pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor mobile şi a încasării creanţelor de bună execuţie deţinute de debitoare
Incheiere de sedinta din 27.02.2013cauza a fost amânată pentru data de 27 februarie 2013 pentru recuperarea creanţelor de bună execuţie
pentru recuperarea creanţelor de la debitorii terţi
s-a dispus continuarea procedurii în vederea distribuirii sumelor încasate şi a recuperării creanţelor deţinute de debitoare
Definitivează tabelul de creanţe al debitoarei. Pune în vedere reprezentatei lichidatorului judiciar să procedeze la afişarea tabelului definitiv al creanţelor împotriva averii debitoarei la uşa instanţei. Continuarea procedurii de insolvenţă. Fixează termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 25 aprilie 2012, sala 249, ora 11,00, pentru când lichidatorul judiciar va efectua operaţiunile ce se impun în acest stadiu al procedurii şi va întocmi, comunica şi publica în Buletinul procedurilor de insolvenţă, raportul privind descrierea modului de îndeplinire a acestor atribuţii, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Admite cererea administratorului judiciar Societatea GRP IPURL. Dispune intrarea debitoarei SC E. S. SRL în faliment şi confirmă în calitate de lichidator judiciar Societatea GRP IPURL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din Legea nr.85/2006. Dispune dizolvarea societăţii debitoare. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitoare către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii pentru data de 7 decembrie 2011. Stabileşte termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanţelor la data de 11 ianuarie 2012, termenul de verificare, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al creanţelor, la data de 25 ianuarie 2012, data limită de depunere a contestaţiilor împotriva trecerii creanţelor sau drepturilor de preferinţă în tabelul suplimentar la 8 februarie 2012, precum şi termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi de pronunţare asupra tabelului definitiv consolidat, la data de 15 februarie 2011. Dispune notificarea de către lichidator a intrării în faliment în condiţiile art.108 alin.1 din Legea nr.85/2006, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea menţiunii. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Dispune în sarcina lichidatorului obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii, la data de 15 februarie 2012, sala 249, ora 11. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Admite cererea formulată de administratorul judiciar G IPURL desemnat să administreze procedura debitoarei SC E S SRL, şi în consecinţă:Încuviinţează tabelul definitiv al creanţelor împotriva averii debitoarei SC E S SRL, după cum urmează: I. Creante garantate 1. UNICREDIT TIRIAC BANK 27.458,76 lei garantata provizorie in sensul art. 41 II.Creante bugetare 1. D*** C*** 343.289,00 bugetara 2. Consiliul Local Cluj 3.987,00 bugetara 3. ITM CLUJ 4.123,00 bugetara III. Creditori chirografari 1. AFIN LEASING IFN SA 64.440,00 chirografara 2. S.C. SIMIANA PRODIMPEX SRL 18.064,20 chirografara 3. S.C. WERKON S.R.L. 158.193,94 chirografara 4. S.C. DYNAMIC TOOLS S.R.L. 21.139,43 chirografara 5. S.C. TICCO S.R.L. 10.786,86 chirografara provizorie pana la precizarea cunatumului dobanzii legale 6. SC DACRIS INSTAL SRL 82.772,12 chirografara 7. S.C. MILCOS TRANS S.R.L. 59.246,00 chirografara 8. DRAGUS SIMION 10.131,16 chirografara 9. S.C. KRINGS CONSULTING S.R.L. 52.026,98 chirografara 10. SC LA BROSCUTA COMPLEX TURISTIC SRL 3.009,50 chirografara 11. SC BOCCARDO ENTERPRISE SRL 13.344,66 chirografara 12. S.C. LOREDANA & CRINA S.R.L. 68.719,37 chirografara 13. S.C. DOMACO S.R.L. 214.837,50 chirografara 14. S.C. 39 COMPUTER SERV S.R.L 28.613,68 chirografara 15. S.C. BLIAN S.R.L 9.448,60 chirografara. Stabileşte termen în vederea examinării procedurii la 23 noiembrie 2011, sala 249, ora 11. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2011.
Admite cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenţei formulate de creditoarea SC WERKON SRL prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ „CREMENE SIMION”, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Buzău, nr. 14, jud. Cluj, în contradictoriu cu debitoarea S* E** S**** S**, J 12/3518/2007, CUI 22232095, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Mănăştur, nr. 85, ap. 60, jud. Cluj, şi în consecinţă: Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei S* E** S**** S**. Numeşte administrator judiciar provizoriu S.P. GRP IPURL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a depune la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. Dispune desemnarea administratorului special. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006. Dispune comunicarea prezentei instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligaţie fiind în sarcina administratorului judiciar. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar toate informaţiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum şi lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, sub sancţiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligaţia de notificare revenind administratorului judiciar. Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor la data de 20 iulie 2011, termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 17 august 2011, termenul pentru depunerea contestaţiilor cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de lichidatorului judiciar în tabelul preliminar fiind de 5 zile de la publicarea tabelului preliminar in Buletinul Procedurilor de Insolventa şi termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 21 septembrie 2011.. Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006 în termen de maxim 20 de zile de la data desemnării sale, cu obligaţia de a notifica creditoarea şi debitoarea în cazul formulării unei propuneri de trecere a debitoarei în faliment în procedura simplificată şi fixează termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de 21 septembrie 2011, sala 249, ora 11. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iunie 2011.