Dosar 2031/109/2011 din 07.04.2011

omorul (art. 174 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2031/109/2011
Data dosar:
07.04.2011
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
omorul (art. 174 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.04.2012 la ora 11:30

    Complet: C5 - Fond
  • Soluţionare

    În baza art. 334 Cod procedură penală, respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, din infracţiunea prevăzută de art. 174 Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 183 Cod penal. În baza art. 174 Cod penal, condamnă pe inculpatul D***** N****** A***, la pedeapsa închisorii de 15 ani, cu executare în condiţiile art. 57 Cod penal şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b Cod penal. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, interzice inculpatului pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b Cod penal. În baza art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive, din 19.01.2011 până în prezent. În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpat. În baza art. 118 alin. 1 litera b Cod penal, confiscă de la inculpat ciomagul de lemn cu lungimea de 140 cm, dislocat la partea inferioară pe o porţiune de 50 cm, folosit de acesta la comiterea infracţiunii şi care se află la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Argeş, sigilat cu sigiliu tip MI.14870.. Admite acţiunea civilă a părţii civile ŞTEFĂNUCĂ LILIANA VIORICA, iar în baza art. 998 şi urm. din vechiul Cod civil, raportat la art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 50.000 de lei daune morale. Admite acţiunea civilă a părţilor civile ANDREI MARIA si PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN BACĂU, pentru minora ANDREI ANDREEA IOANA, iar în baza art. 998 şi urm. din vechiul Cod civil, raportat la art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către minoră a sumei de 200.000 de lei daune morale şi la plata unei prestaţii periodice, constând în diferenţa ce rezultă din alocaţia lunară de plasament pe care minora o primeşte de la Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Bacău şi o treime din venitul minim garantat la care era îndreptăţită victima de la data decesului victimei şi până la încetarea stării de nevoie. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 2280 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu apărător din oficiu Simionescu Silviu, conform împuternicirii nr. 1684/08.04.2011, 200 lei onorariu apărător din oficiu Simionescu Silviu, conform împuternicirii avocaţiale nr. 1683/08.04.2011 şi 150 lei avocat din oficiu Lazăr Laura, conform împuternicirii avocaţiale nr. 3607/05.09.2011 Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 Aprilie 2012, la Tribunalul Argeş - Secţia penală.

  • Sedinta din data de 05.04.2012 la ora 08:30

    Complet: C5 - Fond
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea în cauză la data de 12 aprilie 2012. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05 Aprilie 2012 la Tribunalul Argeş - Secţia penală.

  • Sedinta din data de 08.03.2012 la ora 08:30

    Complet: C5 - Fond
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 05.04.2012, pentru lipsa martorilor din acte Enoiu Iosif şi Sima Gheorghe Constantin. Se citează martorii din acte Enoiu Iosif şi Sima Gheorghe Constantin cu mandat de aducere cu însoţitor conf. disp. art. 183 c.p.p. Se citează inculpatul D***** N****** A*** la Penitenciarul Colibaşi. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 08.03.2012 la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.

  • Sedinta din data de 21.02.2012 la ora 08:30

    Complet: C5 - Fond
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 08.03.2012, pentru lipsa apărătorului părţilor civile, avocat Laura Lazăr, care este în imposibilitate de prezentare la instanţă la acest termen de judecată şi pentru lipsa martorilor din acte. Se citează martorii din acte Dumitru Liviu, Dogaru Georgel, Enoiu Iosif şi Sima Gheorghe Constantin cu mandat de aducere cu însoţitor conf. disp. art. 183 c.p.p. Se citează inculpatul D***** N****** A*** la Penitenciarul Colibaşi. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. În baza art. 300/2 rap. la art. 160/b C.p.p., menţine starea de arest preventiv a inculpatului D***** N****** A***, fiul lui Timotei şi Rusalina, născut la 03.12.1987 în Modova Nouă, jud Caraş Severin, cu domiciliul în com Ciclova Română, sat Ciclova Română, nr. 35 B, jud. Caraş Severin, CNP *********4401. Cu recurs în 24 de ore de la comunicare . Pronunţată în şedinţa publică, azi 21.02.2012 la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.

  • Sedinta din data de 10.01.2012 la ora 11:30

    Complet: C5 - Fond
  • Amână cauza

    În baza art 300/2 şi 160/b C.p.p. menţine starea de arest a inculpatului D***** N****** A*** Cu recurs în 24 de ore de la comunicare . Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Ianuarie 2012

  • Sedinta din data de 06.12.2011 la ora 11:30

    Complet: C5 - Fond
  • Amână cauza

    În baza art 300/2 şi 160/b C.p.p. menţine starea de arest a inculpatului D***** N****** A*** . Cu recurs în 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Decembrie 2011

  • Sedinta din data de 08.11.2011 la ora 11:30

    Complet: C5 - Fond
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 06 decembrie 2011. Se citează reprezentanta legală a minorei, partea civilă Andrei Maria, cu mandat de aducere cu însoţitor potrivit disp. art. 183 cod pr. pen. Se citează inculpatul. În baza art 300/2 şi 160/b C.p.p. menţine starea de arest a inculpatului D***** N****** A*** . fiul lui Timotei şi Rusalina, născut la 03.12.1987 în Modova Nouă, jud Caraş Severin, cu domiciliul în com Ciclova Română, sat Ciclova Română, nr. 35 B, jud Caraş Severin, CNP *********4401. Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare cu privire la starea de arest şi cu apel odată cu fondul cu privire la celelalte dispoziţii ale instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi 08 noiembrie 2011, la Tribunalul Argeş Secţia Penală.

  • Sedinta din data de 11.10.2011 la ora 11:30

    Complet: C5 - Fond
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 13.09.2011 la ora 11:30

    Complet: C5 - Fond
  • Amână cauza

    În baza disp. art. 300/2 C.p.p. rap.la art.160/b C.pr.penală, menţine starea de arest preventiv a inculpatului D***** N****** A*** . Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.09.2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Penală.

  • Sedinta din data de 19.07.2011 la ora 09:00

    Complet: Complet 2 Fond Vacanta
  • Încheiere

    În baza disp. art. 300/2 C.p.p. rap.la art.160/b C.pr.penală, menţine starea de arest preventiv a inculpatului D***** N****** A*** . Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.07.2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Penală.

  • Sedinta din data de 07.06.2011 la ora 11:30

    Complet: C5 - Fond
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 13.09.2011. Se introduc în cauză ca parte civilă minora Andrei Andreea Ioana şi tatăl acesteia A***** I**** şi asistentul maternal Pătran Ancuţa al minorei. Se citează minora parte civilă, tatăl acesteia în calitate de parte civilă şi asistentul maternal. Se emite adresă la Baroul Argeş pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru partea civilă minoră Andrei Andreea Ioana. În baza art 300/2 şi 160/b C.p.p. menţine starea de arest a inculpatului D***** N****** A*** . Fixează termen intermediar pentru discutarea stării de arest la 19.07.2011. Se citează inculpatul pentru termenul de fond din 13.09.2011 şi pentru termenul intermediar din 19.07.2011. Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare cu privire la starea de arest şi cu apel odată cu fondul cu privire la celelalte dispoziţii ale instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Iunie 2011, la Tribunalul Argeş secţia penală

  • Sedinta din data de 10.05.2011 la ora 11:30

    Complet: C5 - Fond
  • Amână cauza

    Se emite adresă la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului jud Alba pentru a ni se comunica măsurile de protecţie luate faţă de minora victimei Ştefănucă Gabriela Mihaela, fiica lui Petru şi Liliana Viorica, născută la 29.10.1991 în oraşul Flămânzi, jud Botoşani, domiciliată în com Spring, sat Spring, nr 426 jud Alba, CNP *********3821, CI seria AX, nr 364602, decedată la 18.01.2011, o copie de pe certificatul de naştere a minorei şi de a comunica dacă s-a pronunţat o hotărâre de instituire a curatelei în regim de urgenţă. Amână judecarea cauzei la 07.06.2011. Se conceptează ca parte civilă Ştefănucă Liliana Veronica Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Mai 2011, la Tribunalul Argeş secţia penală.

  • Sedinta din data de 11.04.2011 la ora 23:00

    Complet: Complet arestări
  • Amână cauza

    În baza disp. art. 300/1 C.p.p. rap.la art.160 C.pr.penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului D***** N****** A*** şi menţine starea de arest a inculpatului. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu conform împuternicirii avocaţiale nr. 1684/08.04.2011 se va avansa din fondurile M.J. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.04.2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Penală.

Flux dosar


Actualizare GRPD