P**** E*** C* D*** A***
Intimat ReclamantM*********************** M*********** T**** M****
Recurent PârâtA************ F******* P***** M****
Intimat Chemat în garanţieAdmite cererea.
-amânarea cauzei şi acordarea unui termen de judecată. -în baza art. 62 Cod procedură civilă, dispune introducerea în cauză şi citarea chematei în garanţie Administraţia Fondului pentru Mediu cu un exemplar din cererea de chemare în garanţie şi cererea de chemare în judecată. -pune în vedere reprezentantului reclamantului să depună la dosar până la următorul termen de judecată, contractul de vânzare-cumpărare în original, după care s-a efectuat traducerea aflată la fila 7 din dosar. -în conformitate cu prevederile art. 153 alin. 1 Cod procedură civilă, acordă termen în cunoştinţă reclamantului, prin reprezentant av. Dărăban Petru. -reluarea procedurii de citare cu pârâtele, având în vedere lipsa reprezentantului legal al acestora de la termenul de judecată de astăzi şi împrejurarea că nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 09 noiembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică azi 06 octombrie 2011