M********* I*********** z** "*******
InculpatN**** O***** - A***** z** "*****
InculpatN**** G*******
Parte vătămatăS******* O*************
Parte vătămatăAdmite sesizarea formulată de d-l. avocat Lojniţă Oreste Ioan, apărătorul din oficiu al inculpaţilor Merticariu Ionuţ-Bogdan şi Negru Ovidiu-Adrian. În baza art. 195 C.pr.pen., dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr.278, pronunţată de Judecătoria Darabani în dosarul nr.2051/217/2011, la data de 21.06.2012, în sensul înscrierii corecte a onorariului din oficiu acordat d-lui. av. Lojniţă Oreste-Ioan, urmând ca aliniatul respectiv să aibă următorul cuprins: „Onorariul pentru asistenţa juridică din oficiu, în cuantum de 600 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Botoşani(avocat Lojniţă Oreste Ioan - delegaţia nr.1/12.01.2012)” . Menţine celelalte dispoziţii din minuta şi sentinţa mai sus menţionată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 septembrie 2012.
Condamnă pe inculpaţii: 1. Merticariu Ionuţ-Bogdan,cu datele de stare civilă, pentru săvârşirea infracţiunilor de: - „înşelăciune”, prev. de art. 215 alin.1 C.pen., cu aplic. art. 74 lit.c, 76 C.pen., la pedeapsa de 2(două) luni închisoare, parte vătămată N**** G*******; - „furt calificat”, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a şi e C.pen., cu aplic. art. 74 lit.c, 76 C.pen., la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare – parte vătămată S******* O*************. În baza art. 33 lit.a, 34 C.pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2(doi) ani închisoare. Face aplicarea art. 64 lit.a teza a II-a lit.b C.pen. pe durata prev. de art. 71 C.pen. În baza art. 81,82 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 4(patru) ani. În baza art. 71 alin.5 C.pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 C.pr.pen. aduce la cunoştinţa inculpatului dispoziţiile art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei infracţiuni. 2. Negru Ovidiu-Adrian, , pentru săvârşirea infracţiunilor cu datele de stare civilăde: - „înşelăciune”, prev. de art. 215 alin.1 C.pen., cu aplic.- art. 74 lit.c, 76 C.pen., la pedeapsa de 2(două) luni închisoare, parte vătămată N**** G*******; - „furt calificat”, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a şi e C.pen., cu aplic. art. 74 lit.c, 76 C.pen., la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare – parte vătămată Spătariu Ovidiu-Adrian. În baza art. 33 lit.a, 34 C.pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2(doi) ani închisoare. Face aplicarea art. 64 lit.a teza a II-a lit.b C.pen. pe durata prev. de art. 71 C.pen. În baza art. 81,82 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 4(patru) ani. În baza art. 71 alin.5 C.pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 C.pr.pen. aduce la cunoştinţa inculpatului dispoziţiile art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei infracţiuni. În baza art.14 şi 346 C.pr.pen. raportat la art.1381 şi urm. C.civ., admite acţiunea civilă şi obligă inculpatul Merticaru Ionuţ-Bogdan să plătească părţii vătămate/civile N**** G*******, despăgubiri materiale în cuantum de 500 lei. Obligă, în solidar, inculpaţii Merticariu Ionuţ-Bogdan şi Negru Ovidiu-Adrian, să plătească părţii vătămate/civile Spatariu Odiviu-Gabriel, despăgubiri materiale în cuantum de 700 lei şi 300 lei daune morale. Respinge celelalte pretenţii la daune morale. În baza art. 118 lit.b C.pen. dispune confiscarea de la inculpatul Negru Ovidiu-Adrian a lănţişorului folosit la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Obligă inculpaţii Merticariu Ionuţ-Bogdan şi Negru Ovidiu-Adrian, să plătească fiecare, suma de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat. Onorariu pentru asistenţa juridică din oficiu, în cuantum de 400 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Botoşani, avocat Lojniţă Oreste Ioan- delegaţia nr.1/12.01.2012) Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru partea vătămată/civilă N**** G******* şi de la comunicare pentru inculpaţi şi partea vătămată/civilă S******* O*************. Pronunţată în şedinţă publică, la data de 21.06.2012.
Hotarare 278/2012 din 21.06.2012Amână soluţionarea cauzei pentru data de 21 iunie 2012, ora 9,00, termen luat în cunoştinţă de către părţile civile, în conformitate cu dispoziţiile art.291 Cod procedură penală şi pentru care: - inculpatul Merticariu Ionuţ- Bogdan va achita prejudiciul datorat părţii civile N**** G*******. Pronunţată în şedinţă publică la data de 31 mai 2012.
termen luat în cunoştinţă de către părţile civile, în conformitate cu dispoziţiile art.291 Cod procedură penală şi pentru care: - se va repeta procedura de citare cu inculpaţii şi prin afişare la sediul Consiliului local al locului săvârşirii faptei şi cu mandate de aducere; - se va face adresă Direcţiei Generale a Penitenciarelor să ne comunice dacă în prezent inculpaţii se află încarceraţi în vreun penitenciar din ţară Pronunţată în şedinţă publică la data de 03 mai 2012.
termen luat în cunoştinţă de către părţile civile, în conformitate cu dispoziţiile art.291 Cod procedură penală şi pentru care: - se va repeta procedura de citare cu martorul Bordei Răzvan, cu mandat de aducere; - se va cita martorul din lucrări Rotariu Florin; - Se va repeta procedura de citare cu inculpaţii.
Admite cererea formulată de petenta David Dorica. Dispune scutirea acesteia de la plata amenzii judiciare, în cuantum de 300 lei dispusă prin încheierea de şedinţă din 08.03.2012. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, la data de 03.04.2012.
Amână soluţionarea cauzei pentru data de 05.04.2012, ora 9,00, termen luat în cunoştinţă de către părţile civile, în conformitate cu dispoziţiile art.291 Cod procedură penală şi pentru care: - se va repeta procedura de citare cu inculpaţii, iar cu inculpatul Negru Ovidiu Adrian şi”prin afişare”, la sediul Consiliului Local al or.Darabani, jud.Botoşani; - se va repeta procedura de citare cu martorii din lucrări, David Dorica şi Bordei Răzvan, care vor fi amendaţi cu câte 300 lei; Pronunţată în şedinţă publică la data de 08 martie 2012.
Amână soluţionarea cauzei pentru data de 08.03.2012, ora 9,00, termen luat în cunoştinţă de către părţile civile, în conformitate cu dispoziţiile art.291 Cod procedură penală şi pentru care: - se va repeta procedura de citare cu inculpaţii; - se va repeta procedura de citare cu martora din lucrări, David Dorica, cu menţiunea „ sub sancţiunea amenzii!”; - se vor cita martorii din lucrări Bordei Răzvan Florin şi Rotariu Florin. Pronunţată în şedinţă publică la data de 16.02. 2012.
- se va repeta procedura de citare cu inculpaţii; - se vor cita primii doi martori trecuţi pe conceptul de citare din rechizitoriu. Pronunţată în şedinţă publică la data de 12.01. 2012.