G***** L*****
Recurent ReclamantG***** C******
Intimat PârâtC****** T*********
Intimat PârâtS******* A**
Intimat PârâtN******* M*******
Intimat PârâtRespinge acţiunea ca inadmisibilă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.10.2012.
Amână pronunţarea la data de 16.10.2012. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.10.2012.
Amână pronunţarea pentru data de 09.10.2012. Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 octombrie 2012.
În baza art. 1551 C. pr. civ. suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs separat, pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.03.2012.
Incheiere suspendare din 06.03.2012Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să formuleze în scris precizări la acţiune, indicând ce se solicită prin prezenta cauză, precum şi temeiurile de fapt şi de drept pentru fiecare capăt de cerere; să depună, în copie, acte de stare civilă în ceea ce-l priveşte şi să probeze îndeplinirea procedurii prealabile instituite de art.109 al.4 Cod procedură civilă după defunctul Ghiaţă Domintean, în sensul de a depune la dosar încheierea emisă de notarul public cu privire la verificarea evidenţelor succesorale. Amână judecarea cauzei la data de 6 martie 2012, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâţii care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17 ianuarie 2012.
În baza art. 155ind.1 C. pr. civ. suspendă judecarea cauzei până la îndeplinirea de către reclamant a obligaţiilor stabilite de instanţă la termenul din data de 14.06.2011. Cu drept de recurs separat, pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.09.2011.
Incheiere suspendare din 20.09.2011Încuviinţează pentru reclamant termenul solicitat prin apărător şi pune în vedere acestuia ca până la termenul viitor să achite taxă judiciară de timbru de 684 lei şi timbru judiciar de 2,5 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar, în copie, certificatul de deces pentru Ghiaţă Domintean şi să facă dovada calităţii procesuale pasive a persoanelor chemate în judecată, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei şi să probeze îndeplinirea procedurii prealabile instituite de art.109 al.4 Cod procedură civilă după defunctul Ghiaţă Domintean, în sensul de a depune la dosar încheierea emisă de notarul public cu privire la verificarea evidenţelor succesorale. Amână judecarea cauzei la data de 20 septembrie 2011, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâţii care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 iunie 2011.
Încuviinţează pentru reclamant proba testimonială cu martorii Robu Vasile şi Robu Floarea şi ia act de obligaţia reclamantului de a asigura prezenţa martorilor în instanţă fără citaţie. Pune în vedere reclamantului să asigure prezenţa a câte un martor pentru fiecare termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 14 iunie 2011, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâţii care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 mai 2011.