B**** I* I** L********
CondamnatÎn temeiul art. 59 Cp ia act că respectiva cerere formulată de către petentul BIL este rămasă fără obiect. În temeiul art. 192 al. 2 Cpp obligă pe petent la 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, dintre care 200 lei onorarii avocaţi oficiu (100 lei onorariu av. Şuvar Olguţa şi 100 lei onorariu av. Saru Ştefania) avansate din fondurile speciale ale MJ. Cu drept de recurs.
În baza art. 34 Cpp conexează dosarul nr. 22115/280/2011 cu prezentul dosar. În baza art. 177 al. 6 Cpp şi art. 291 al. 8 Cpp se citează petentul cu dispoziţie de transfer de la PNT Târgu Jiu la PNT Colibaşi. Se revine cu adresă către PNT Tg Jiu în sensul celei de la fila 16. Amână judecarea cauzei la 16.01.2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Decembrie 2011
Se emite adresă la penitenciarul în posesia căruia se află dosarul personal al petentului, după ce grefierul de şedinţă va face demersuri în acest sens, pentru a comunica copie de pe procesul verbal al comisiei de liberări condiţionate din data de 26.10.2011 şi relaţii privind comportamentul petentului, respectiv de câte ori a fost sancţionat şi de câte ori recompensat. În baza art. 291 al. 8 Cpp şi art. 177 al. 6 Cpp, se citează petentul la locul de detenţie. Amână judecarea cauzei la 12.12.2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Noiembrie 2011
Încuviinţează proba solicitată de apărătorul petentului şi se emite adresă către PNT Colibaşi în sensul celor menţionate în considerentele încheierii. În baza art. 291 al. 8 Cpp se citează petentul la PNT Colibaşi Amână judecarea cauzei la 21.11.2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Octombrie 2011
În baza art. 291 al. 8 Cpp, se reia procedura de citare cu petentul, cu dispoziţie de transfer de la PNT Târgu Jiu la PNT Colibaşi. Amână judecarea cauzei la 31.10.2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Octombrie 2011