S* M****** S**
ReclamantB******* B***** C*********
PârâtConexat la dosarul cu nr. 4576/109/2010.
Admite cererea formulată de către pârât prin apărător în vederea discutării excepţiei de conexitate a prezentei cauze la dosarul nr. 4576/109/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 03.10.2012, complet 8 civil. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Septembrie 2012.
Admite cererea de amânare formulată de către pârât prin apărător, în vederea discutării excepţiei de conexitate a prezentei cauze la dosarul nr. 4576/109/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti. Pune în vedere pârâtului prezent personal să se prezinte personal la interogatoriu la termenul de judecată acordat, sub sancţiunea prevederilor art. 225 C.proc.civ. Pune în vedere martorului Argeşanu Ştefan Daniel prezent să se prezinte la termenul de judecată acordat în vederea administrării probei testimoniale. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 11.09.2012, c6a civil, sala 1, ora 10:00. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Mai 2012.
Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu administrat numitului Branişte Gheorghe, precum şi proba cu martorul Argeşanu Ştefan Daniel, iar pentru pârât încuviinţează proba cu înscrisuri. Dispune citarea numitului Argeşanu Ştefan Daniel în calitate de martor, la adresa din mun. Piteşti, str. Gârlei, nr. 1, bl. P3a, sc. B, et. 2, ap. 6, jud. Argeş. Pune în vedere pârâtului, prin apărător să aducă pe numitul Branişte Gheorghe la termenul de judecată ce se va acorda, necitat în vederea administrării interogatoriului. Prorogă discutarea probei cu expertiză tehnică judiciară contabilă la termenul de judecată ce se va acorda. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 29.05.2012, c6a civil, sala 1, ora 10:00. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Aprilie 2012.
Admite cererea de amânare formulată de către apărătorul reclamantei pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul întâmpinării formulată de către pârât prin apărător. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10.04.2012, c6a civil, sala 1, ora 10:00. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Martie 2012
Admite cererea de amânare formulată de către apărătorul reclamantei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 06.03.2012, c6a civil, sala 1, ora 10:00. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Ianuarie 2012.