Dosar 2058/109/2011 din 08.04.2011

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2058/109/2011
Data dosar:
08.04.2011
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.11.2011 la ora 08:30

    Complet: C2-LM-FOND
  • Soluţionare

    Admite în parte acţiunea. Obligă pârâţii Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 7 Piteşti şi Centrul Bugetar nr. 2 Grădiniţe să calculeze şi să plătească reclamantelor – membri de sindicat – Daragiu Elena şi Voicu Luminiţa, diferenţa dintre indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă anului şcolar 2009-2010, ce li s-ar fi cuvenit fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de Legea 118/2010 şi indemnizaţia de concediu acordată efectiv, pentru perioada 15 iunie – 02 iulie 2010, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâtul Municipiul Piteşti să vireze celorlalţi pârâţi fondurile necesare efectuării plăţii drepturilor acordate. Respinge acţiunea formulată de către Sindicat în numele şi pentru ceilalţi reclamanţi. Obligă pârâţii Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 7 Piteşti şi Centrul Bugetar nr. 2 Grădiniţe să plătească Sindicatului cheltuieli de judecată în cuantum de 30 lei. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 17.11.2011 la ora 12:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Amână cauza

    Amana pronuntarea la 24.11.2011. Pronuntata în sedinta publica azi 17.11.2011.

  • Sedinta din data de 22.09.2011 la ora 12:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 17.11.2011 pentru cand se va cita reclamantul SINDICATUL INVATAMANT PREUNIVERSITAR ARGESEAN "MUNTENIA", cu copia întampinarii pârâtului Municipiul Pitesti. Cu recurs odata cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Septembrie 2011 La Tribunalul Arges, Sectia Civila, Complet specializat în litigii de munca si asigurari sociale.

Flux dosar


Actualizare GRPD