Dosar 2060/322/2011 din 23.12.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2060/322/2011
Data dosar:
23.12.2011
Instanta:
Curtea de Apel Brașov
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.04.2012 la ora 9:00

    Complet: CR3
  • Reducerea pedepsei

    Admite recursul declarat de inculpatul Fulop Aron împotriva sentinţei penale nr. 235/24.11.2011 a Judecătoriei Târgu-Secuiesc, pronunţată în dosar nr. 2060/322/2011, pe care o casează în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei. Înlătură aplicarea disp. art. 86/1 Cp cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului. În baza art. 81, art.82 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei drept de a conduce i-a fost suspendat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 rep, cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 42 alin. 1 Cp, art. 320 /1 alin. 7 Cp ( 3 acte materiale ), menţinând termenul de încercare de 3 ani. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cheltuielile judiciare, în cuantum de 150 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 6.04.2012.

  • Sedinta din data de 28.03.2012 la ora 9:00

    Complet: CR3
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 06.04.2012.

  • Sedinta din data de 22.03.2012 la ora 9:00

    Complet: CR3
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 28.03.2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD