G***** T***** C******
ReclamantC********* E****
PârâtAdmite acţiunea
Încuviinţează administrarea probei testimoniale şi luarea unui interogatoriu pârâtei, sens în care aceasta din urmă va fi citată cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, iar mandatarei reclamantului i se pune în vedere să o prezinte, la următorul termen, pe martora Anghel Georgeta, pentru a fi audiată. De asemenea, i se pună în vedere să depună la dosar copii lizibile ale celor două sentinţe civile depuse la dosar, filele 4-6, şi copii după actele de stare civilă pentru pârâtă, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, în conformitate cu prevederile art. 155 ind. 1 C.pr.civ.