S***** F*****
InculpatS***** F*****
InculpatÎn baza art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu aplicarea art. 320 indice 1 C.p.p., condamnă pe inculpatul S***** F*****, la pedeapsa de 1 an închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. şi interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b şi c Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce un vehicul pe drumurile publice. În baza art. 85 C.pen. anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 936/12.11.2009 a Tribunalului Bucureşti – Secţia II-a Penală, definitivă prin neapelare la data de 02.12.2009. În baza art. 36 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 33 lit. a, b C.pen. şi art. 34 lit. b C.pen., contopeşte pedepsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 936/12.11.2009 a Tribunalului Bucureşti – Secţia II-a Penală, definitivă prin neapelare la data de 02.12.2009, cu pedepsa de 1 an închisoare, aplicată prin prezenta sentinţă şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 6 luni închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. şi interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b şi c Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce un vehicul pe drumurile publice. În baza art. 36 alin. 3 C.p. rap. la art. 88 C.p. scade din pedeapsă prevenţia de la 02.10.2009 la 12.11.2009. În baza art. 861 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti pe o perioadă de 4 ani şi 6 luni, termen de încercare, stabilit potrivit art. 862 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii. În baza art. 863 Cod penal pune în vedere inculpatului să se supună măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor prevăzute de art. 863 alin. 1 lit. a) – d) Cod penal, respectiv: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 359 Cod procedura penala atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 Cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere, atenţionare ce va fi comunicată în scris inculpatului. În baza art. 359 alin. 1 teza a II-a şi alin. 2 Cod procedura penala va comunica în scris inculpatului măsurile de supraveghere la care este supus şi obligaţia pe care trebuie să o respecte. În baza art. 35 alin. 4 C.p. menţine măsura de siguranţă a confiscării de la inculpat a sumei de 500 lei ce a făcut obiectul infracţiunii de corupţie, sumă depusă la CEC conform recipisei de consemnare cu nr.2328166/1/06.10.2009 şi a chitanţei de plată cu nr.17143133/1/06.10.2009, dispusă în baza art.255 alin.4 cu referire art.254 alin.3 C.p., prin sentinţa penală nr. 936/12.11.2009 a Tribunalului Bucureşti – Secţia II-a Penală, definitivă prin neapelare la data de 02.12.2009. În temeiul art.115 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, după rămânerea definitivă a hotărârii, un exemplar, se va comunica Brigăzii de poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. În temeiul art. 191 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, care se vor achita în contul IBAN RO30TREZ7015032XXX005681, cod fiscal 4340633 deschis la Trezoreria Sectorului 1 Bucureşti – beneficiar Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05 decembrie 2011.
la data de 5.12.2011.
Deliberând asupra cererii formulate de apărătorul inculpatului, faţă de cele precizate de acesta şi pentru a da posibilitate să pregătească apărarea, urmează a o admite.
Deliberând, pentru lipsa inculpatului, Pentru citarea acestuia cu mandat de aducere la domiciliul indicat, prin afişare la uşa CL6, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi prin DGPMB, Pentru emiterea unei adrese către primăria locului de naştere pentru a comunica dacă a intervenit decesul inculpatului, urmează a amâna cauza.