D**** L******** G*******
InculpatŢ****** V*******
InculpatM******** G******* I*****
InculpatE*** D********** D*******
Parte civilă1. În baza art. al. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. „a, i” şi al. 3 lit. „c” C.p cu aplicarea art. 3201 al. 2, 4 şi 7 C.p.p. rap. la art. 74 C.p. şi art. 76 lit."d" C.p., condamnă pe inculpatul D**** L******** G*******,la pedeapsa închisorii de 10 (zece) luni În baza art. 81 - 82 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni - ce constituie termen de încercare, calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 al. 5 C.p. cu privire la suspendarea executării pedepselor accesorii.2. În baza art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. „a, i” şi al. 3 lit. „c” C.p cu aplicarea art. 3201 al. 2, 4 şi 7 C.p.p. rap. la art. 74 C.p. şi art. 76 lit."d" C.p., condamnă pe inculpatul Ţ****** V*******, la pedeapsa închisorii de 1 (un) an. Ia act că fapta din cauza de faţă este concurentă cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 114/11.05.2011 a Judecătoriei Lehliu - Gară, definitivă prin nerecurare la data de 24.05.2011, pronunţată în dosarul nr. 358/249/2011.În baza art. 85 C.p. dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 7 (şapte) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 114/11.05.2011 a Judecătoriei Lehliu - Gară, definitivă prin nerecurare la data de 24.05.2011, pronunţată în dosarul nr. 358/249/2011, pentru art. 208 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p., art. 3201 al. 2, 4 şi 7 C.p.p. rap. la art. 74 C.p. şi art. 76 lit."d" C.p.. În baza art. 36 al. 1 C.p. contopeşte pedeapsa de 7 (şapte) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 114/11.05.2011 a Judecătoriei Lehliu - Gară, definitivă prin nerecurare la data de 24.05.2011, pronunţată în dosarul nr. 358/249/2011, pentru art. 208 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p., art. 3201 al. 2, 4 şi 7 C.p.p. rap. la art. 74 C.p. şi art. 76 lit."d" C.p. cu pedeapsa pronunţată prin prezenta sentinţă. În baza art. art. 34 lit. “b” C.p. dispune ca inculpatul Ţ****** V******* să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 1 (un) an închisoare.În baza art. 81 - 82 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 (trei) ani - ce constituie termen de încercare, calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei prin care s-a pronunţat anterior suspendarea (24.05.2011), respectiv sentinţa penală nr. 114/2011, conform art. 85 al. 3 C.p. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 al. 5 C.p. cu privire la suspendarea executării pedepselor accesorii. 3. În baza art. al. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. „a, i” şi al. 3 lit. „c” C.p cu aplicarea art. 37 lit. „b” C.p., art. 3201 al. 2, 4 şi 7 C.p.p. rap. la art. 74 C.p. şi art. 76 lit."d" C.p., condamnă pe inculpatul MIHALACHE GHEORGHE - IULIAN, la pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 4 (patru) luni În baza art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. „b” C.p., art. 3201 al. 2, 4 şi 7 C.p. rap. la art. 74 C.p. şi art. 76 lit."e" C.p., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 6 (şase) luni. În baza art. 33 lit. “a” C.p. rap. la art. 34 lit. “b” C.p. dispune ca inculpatul Mihalache Gheorhe Iulian să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. „a” teza a II – a şi lit. „b” C.p. din momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei. Constată recuperat integral prejudiciul în cuantum de 1.228,68 lei cauzat părţii vătămate E*** D********** D*******.În baza art. 118 lit. „b” C.p. dispune confiscarea specială în folosul statului de la inculpatul Ţ****** V******* a unui ciocan cu mâner din lemn uzat, a două chei metalice fixe uzate, a unui bomfaier uzat, a unei frânghii de culoare albă uzată, a unui prelungitor electric de culoare albă uzat.