S* R****** T**** S**
CreditorS* S**** S**
DebitorS**** M*****
DebitorAdmite în parte cererea pentru emiterea ordonanţei de plată formulată de creditoarea SC RENANIA TRADE SRL, cu sediul în si în consecinţă:
Amână pronunţarea la data de 23 ianuarie 2012.
Amână soluţionarea cauzei la data de 16 ianuarie 2011.Pronunţată în şedinţa publică din 14 noiembrie 2011.
Admite cerere de amânare formulată de reprezentanta reclamantei vizând acordarea unui no termen de judecată pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă ca fiind întemeiată. Amână soluţionarea cauzei la data de 14 noiembrie 2011, ora 9,00, sala 26. Părţile au termen în cunoştinţă. Ia act de angajamentul reprezentantei reclamantei conform căreia va depune la dosar în scris susţinerile formulate verbal la acest termen conform căreia înţelege să renunţe la judecarea cererii în contradictoriu cu debitorul persoană fizică S**** M*****, însă îşi menţine cererea faţă de debitorul persoană juridică S* S**** S**. Pune în vedere reprezentantei reclamantei ca în cazul soluţionării litigiului pe cale amiabilă să depun ă la dosar tranzacţia încheiată între părţi. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Octombrie 2011.
În temeiul art.156 Cod procedură civilă va admite cererea de amânare formulată de debitoarea S* S**** S** ca fiind întemeiată. Amâna soluţionarea cererii la data de 10 octombrie 2011, ora 9,00, sala 24. Admite cererea formulată de reprezentanta creditoarei vizând citarea debitorului S**** M***** cu un exemplar al cererii şi al actelor anexate în susţinere ca fiind întemeiată. Citarea debitorului S**** M***** cu un exemplar al cererii şi al actelor anexate în susţinere, cu menţiunea de a formula întâmpinare, potrivit prevederilor art.114 ind. 1 al.2 C.pr.civ., sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică. În cazul nedepunerii întâmpinării, instanţa poate considera aceasta ca o recunoaştere a pretenţiilor creditorului. Creditoarea şi debitoarea S* S**** S** au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Septembrie 2011.