H***** M*****
PetentI************ D* P****** A* J******** M****
IntimatAdmite plângerea formulată de petenta H***** M***** (cu dom.) în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria CP nr. 0275490 încheiat la data de 18.11.2011 de agentul constatator din cadrul Poliţiei Rutiere Târnăveni. Modifică procesul-verbal în cauză în sensul că înlocuieşte sancţiunea amenzii con-travenţionale aplicate în cuantum de 402 lei cu măsura sancţionatorie a avertismentului. Irevocabilă.
Apreciind întemeiată proba testimonială cu un martor, solicitată de petentă, urmează să o admită, să dispună amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată punând în vedere acesteia ca în termen de 5 zile să depună la dosar lista cu numele, prenumele şi adresa martorului propus sau să îl prezinte fără citatie la termenul viitor. Se va emite adresă către grefa instanţei pentru a se proceda conform art. 86 indice 2 Cpc, la verificarea bazei electronice de date, pentru a obţine informaţii necesare realizării procedurii de citare cu martorul Marcu Costel având CNP- *********2500.