V**** G*******
ReclamantV**** B****
ReclamantC******** V*******
PârâtS**** E****
PârâtAdmite acţiunea
Încuviinţează administrarea probei testimoniale şi luarea unor interogatorii pârâţilor. Amână judecarea cauzei în vederea administrării acestor probe, sens în care se vor cita pârâţii cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu iar reclamanţilor li se pune în vedere să-i prezinte pe cei doi martori încuviinţaţi, pentru a fi audiaţi. De asemenea, li se pune în vedere să depună la dosar un extras de carte funciară sau certificatul de sarcini pentru imobilul ce a făcut obiectul convenţiei încheiate de părţi şi să aducă dovada achitării taxelor şi impozitelor, obligaţie asumată prin antecontract, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei potrivit art. 155 ind. 1 C.pr.civ.