Dosar 20964/325/2011 din 01.09.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 20964/325/2011
Data dosar:
01.09.2011
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.01.2012 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Condamnare

    În baza art. 86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 condamnă pe inculpatul cercetat în stare de libertate, la: - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere În baza art.71 alin.2 C.penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a şi lit.b C.penal. În baza art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate. În baza art.82 Cod penal stabileşte în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 359 Cod de procedură penală, îi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal, în sensul că săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În baza art.71 alin.5 C.penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 300 lei. În temeiul art. 189 alin. 2 C. proc. pen. dispune plata onorariului apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din 09.01.2012.

  • Sedinta din data de 28.11.2011 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba testimonială solicitată de procuror. Citarea martorilor din rechizitoriu pentru următorul termen de judecată Amână judecarea cauzei la data de 09.01.2012 Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.11.2011

  • Sedinta din data de 31.10.2011 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Citarea inculpatului cu mandat de aducere la adresa de domiciliu şi prin afişare la C.L.M Timişoara, pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 28.11.2011 Pronunţată în şedinţă publică, azi 31.10.2011

Flux dosar


Actualizare GRPD