I****** R****
PetentI**** T********
IntimatAdmite plângerea. Anulează procesul-verbal de contravenţie contestat. Exonerează petentul de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 268 lei şi de celelalte măsuri dispuse prin actul contestat. Irevocabilă.
Încuviinţează petentului proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu un martor. Pune în vedere petentului să depună înscrisurile în copii certificate pentru conformitate cu originalul, în exemplare suficiente pentru comunicare, pentru termenul de judecată. Pune în vedere petentului să comunice numele şi domiciliul martorului, în termen de 5 zile de la încuviinţare sau să-l prezinte la termen, sub sancţiunea decăderii din administrarea probei, prevăzută de art. 186 alin. 2 C. proc. civ.. Încuviinţează intimatului proba cu înscrisuri, respectiv planşele foto efectuate după înregistrarea video a abaterii. Amână judecarea cauzei în vederea administrării probatoriului încuviinţat pentru petent şi acordă un nou termen de judecată la 26 mai 2011, sala 2, ora 8:30, completul 6, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 aprilie 2011.
Amână judecarea cauzei pentru a se îndeplini în mod legal procedura de citare şi acordă un nou termen de judecată la 28 aprilie 2011, sala 2, ora 8:30, completul 6, pentru când intimatul are termen în cunoştinţă şi se citează petentul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.04.2011.