C***** S*****
Recurent InculpatS***** R**** P*** A*******
Intimat Parte civilăA************ F********* P****** A M*********** G*****
Intimat Parte civilăD******* G******* A F********* P****** A M*********** G*****
Intimat Parte civilăCondamnă pe inculpata C***** S***** la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (faptă săvârşită în perioada 25.10.2008 – 25.07.2010). În temeiul art. 81 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatei C***** S***** pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani, termen stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatei C***** S***** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale, respectiv pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani. În temeiul art. 14 Cod procedură penală şi art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, în referire la art. 998 şi urm. Cod civil, obligă pe inculpata C***** S*****, la plata sumei de 18309 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, sumă la care se va adăuga dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, dobândă care se va calcula până la data plăţii efective. Constată că inculpata C***** S***** nu deţine bunuri mobile sau imobile asupra cărora să fie instituită măsura sechestrului asigurător. În temeiul art. 7 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, dispune înaintarea unei copii după prezenta hotărâre, în termen de 15 zile de la rămânerea ei definitivă, către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni în evidenţele acestui registru, în ce o priveşte pe inculpata C***** S*****. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpata C***** S*****, la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat pentru faza de urmărire penală. Cu drept de recurs în termen de 10 zile .
amână pronunţarea cauzei la data de 29.05.2012
pentru obţinere relaţii
Pentru audierea martorului din lucrări.
Pentru lipsă de procedură.
pentru lipsa inculpatei
pentru lipsa de procedură cu inculpatul