A***** P****
Recurent InculpatP******** P****
Intimat Parte vătămatăDp. 186/ Admite recursul declarat de recurenta-inculpată A***** P**** împotriva sentinţei penale nr. 697/10.11.2011, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. Casează, în parte, sentinţa penală recurată şi rejudecând, în fond: Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpata A***** P**** privind schimbarea încadrării juridice a faptei de violare de domiciliu, din infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. 1, 2 C.p. în infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. 1 C.p. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatei A***** P**** în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: - pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a C.p. cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p.; - pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1, 2 C.p. cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p.; - sporul de 6 luni închisoare. Înlătură aplicarea sporului de 6 luni închisoare.Face aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. 1 lit. b C.p.În baza art. 208 alin. 1 -209 alin. 1 lit. a C.p. cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p., art.74 alin. 1 lit. b C.p. şi art. 76 alin. 1 lit. d C.p. condamnă pe inculpata A***** P**** la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de furt calificat.În baza art. 192 alin. 1, 2 C.p. cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p., art.74 alin. 1 lit. b C.p. şi art. 76 alin. 1 lit. d C.p. condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de violare de domiciliu.În baza art. 33 lit. a şi art. 34 alin.1 lit.b C.p. contopeşte pedepsele astfel aplicate, urmând ca inculpata A***** P**** să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare.În baza art. 71 C.p. interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II – a şi lit. b C.p., pe durata executării pedepsei închisorii. Constată că partea vătămată P******** P**** a renunţat la pretenţiile civile, prejudiciul infracţional fiind acoperit integral prin echivalent. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.Deduce prevenţia de la data de 05.09.2011 la zi.Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.Onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpată, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă.
Termen pentru pregătirea apărării.
Constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatei A***** P**** şi menţine această măsură. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.12.2011.