S*** A*** M** S*****
RecurentI************ T********* D* M**** B****
Intimatadmite în parte plângerea
Pentru a se cita intimatul cu menţiunea de a depune la dosar înştiinţarea nr. 35466 din data de 07.09.2011 şi dovada comunicării către petentă sau administratorului său a acestei înştiinţări, cu referire la procesul-verbal de contravenţie seria BH nr. 0011880/07.11.2011, sub sancţiunea aplicării unei amenzi pentru conducătorul unităţii.
pentru ca intimata sa depuna inscrisurile solicitate
Pentru a se cita petenta cu un exemplar din înscrisurile depuse de intimat, cu menţiunea ca, în cazul în care înţelege să invoce conexarea dosarului nr. 21343/271/2011 la prezentul dosar, să solicite completului învestit cu soluţionarea acestuia să-l trimită la instanţa învestită cu soluţionarea prezentei cauze, pentru a se pronunţa cu privire la excepţia de conexitate invocată, Având în vedere că numitul Viliga Flavius-Victor solicitat de către petent ca şi martor este chiar administratorul societăţii petente, raportat la prevederile art. 220 Cod Procedură Civilă, instanţa urmează a încuviinţa interogatoriul acestuia cu privire la faptele sale personale, Pentru a se cita intimatul cu un exemplar din înscrisurile depuse de către petentă, cu menţiunea de a depune la dosar dovada datei comunicării către petentă sau administratorul acesteia a înştiinţării nr. 37589 din data de 29.09.2011, precum şi copia înştiinţărilor nr. 29327 din data de 29.08.2011 şi nr. 29203 din data de 12.09.2011, cu referire la procesul-verbal contravenţional BH nr. 0011472 din data de 19.10.2011,