A******** G******
ReclamantA******** V******
ReclamantB***** M****
PârâtM******* L******* m******** a l** M******* V******
PârâtL****** D**** Z*****
PârâtHOTĂRĂŞTE: Constată perimată cererea formulată de reclamanţi
Hotarare 990/2022 din 12.05.2022În temeiul art. 155 ind.1 Vechiul Cod de Procedură civilă, dispune suspendarea cauzei şi trimiterea dosarului la arhivă, pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina părţilor. Cu drept de a formula cerere de repunere pe rol la cererea părţii interesate după îndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina acestora. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09.06.2021.
Incheiere suspendare din 09.06.2021Repunerea cauzei pe rol. Disjunge capătul de cerere având ca obiect chemare în garanţie pentru evicţiune, urmând a se forma un nou dosar având ca obiect pretenţii, reclamanţi Gabor Tiberiu şi Gabor Ghizella Clara, pârâţi Pardos Gabriel, Pardoş Mircea şi Pardos Maria, în calitate de succesibili ai defunctului Pardoş Dorel. Admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor Gabor Tiberiu şi Gabor Ghizella Clara cu privire la petitul privind sistarea indiviziunii din prezentul dosar. În prezentul dosar, dispune citarea reclamanţilor cu menţiunea de a depune la dosar extras CF 971 Vulcan actualizat, sub sancţiunea suspendării cauzei. În prezentul dosar acordă un nou termen de judecată la data de 09.06.2021, ora 9,30. Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14.04.2021.
Incheiere de sedinta din 14.04.2021Introduce în cauză în calitate de moştenitor a defunctului Măierean Valeriu pe numita Măierean Luminiţa, domiciliată în Vulcan, str. Morii, nr. 48, jud. Hunedoara şi citarea acesteia cu o copie de pe cererea de repunere pe rol a cauzei şi cu menţiunea de a formula întâmpinare până la următorul termen de judecată. Prorogă punerea în discuţie a cererii de repunere pe rol după îndeplinirea procedurii de citare Acordă un nou termen de judecată la data de 14.04.2021, ora 9,30. Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10.02.2021.
Incheiere de sedinta din 10.02.2021Introducerea în cauză a numiţilor Pardoş Petru Mircea şi Pardoş Maria în calitate de succesibili după pârâtul Pardoş Dorel şi citarea pârâţilor Pardoş Petru Mircea şi Pardoş Maria cu o copie a cererii de repunere pe rol şi cu menţiunea de a formula întâmpinare până la următorul termen de judecată. Pune în vedere pârâţilor Gabor Petru şi Gabor Ghizella Clara să indice moştenitorii pârâtului Maierean Valeriu, să facă dovada decesului pârâtului cu acte de stare civilă, având în vedere faptul că citaţia s-a întors cu menţiunea „destinatar decedat”, sub sancţiunea menţinerii suspendării. Acordă un nou termen de judecată la data de 10.02.2021, ora 13,30. Prorogă punerea în discuţie a cererii de repunere pe rol după îndeplinirea procedurii de citare cu părţile şi a depunerii actelor de stare civilă. Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.11.2020.
Incheiere de sedinta din 25.11.2020Acordă un nou termen de judecată la data de 25.11.2020, ora 12,00. Menţine obligaţia stabilită în sarcina pârâţilor Gabor Petru şi Gabor Ghizela Clara – le pune în vedere prin reprezentanţi să efectueze demersuri pentru aflarea domiciliului actual al pârâtei Trandafir Ioana. Citează defunctul Pardos Dorel la ultimul domiciliu - pe numele moştenirii. Citează prin publicitate pârâta Trandafir Ioana: prin citare la uşa instanţei, pe portal şi la ultimul domiciliu. Citează pârâtul Pardoş Gabriel Ionel şi la reşedinţa din Timişoara (f.164) cu copia cererii de repunere pe rol. Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Prorogă punerea în discuţie a cererii de repunere pe rol după îndeplinirea procedurii de citare cu părţile. Pârâţii Gabor Petru şi Gabor Ghizella Clara, Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Municipiul Vulcan prin primar, au termen în cunoştinţă potrivit prevederilor art. 229 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30.09.2020.
Incheiere de sedinta din 30.09.2020Introduce în cauză pe numitul Pardos Gabriel-Ionel în calitate de succesibil al chematului în garanţie Pardo? Dorel. Pune în vedere pârâţilor Gabor Petru şi Gabor Ghizela Clara prin reprezentant să efectueze demersurile necesare pentru aflarea domiciliului actual al pârâtei Trandafir Ioana. Pune în sarcina grefierului de şedinţă să efectueze verificări în DEPABD privind pârâta Trandafir Ioana. Acordă un nou termen de judecată la data de 30.09.2020, ora 12,00. Citează pârâţii Lengyel Maria şi L****** D**** Z***** la adresa indicată la f. 117. Citează numitul Pardos Gabriel-Ionel în calitate de succesibil al chematului în garanţie Pardo? Dore cu copia cererii de repunere pe rol. Prorogă punerea în discuţie a cererii de repunere pe rol după îndeplinirea procedurii de citare cu părţile. Pârâţii Gabor Petru şi Gabor Ghizella Clara, Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Municipiul Vulcan prin primar, au termen în cunoştinţă potrivit prevederilor art. 229 C.pr.civ. Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 08.07.2020.
Incheiere de sedinta din 08.07.2020În baza art. 42 alin.6 al Decretului Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr.212 din 16.03.2020, se suspendă de drept prezenta cauză pe durata stării de urgenţă, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsuri în vederea fixării termenului de judecată.
Pune în vedere pârâţilor Gabor Petru şi Gabor Ghizela Clara prin avocat Zeiler Cristian: - să efectueze demersurile necesare în vederea aflării domiciliului actual al pârâţilor. - să indice moştenitorii defunctului Pardos Dorel şi să depună la dosar acte de stare civilă din care să rezulte calitatea procesual pasivă a acestora. Prorogă punerea în discuţie a cererii de repunere pe rol după îndeplinirea procedurii de citare cu părţile. Amână judecata cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 15.04.2020. Pârâţii Gabor Petru şi Gabor Ghizella Clara, Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Municipiul Vulcan prin primar, au termen în cunoştinţă. Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.02.2020.
Incheiere de sedinta din 19.02.2020Prorogă discutarea cererii de repunere pe rol la următorul termen de judecată. Amână judecata cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 19.02.2020. Pârâţii Gabor Petru şi Gabor Ghizella Clara, Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Municipiul Vulcan prin primar, au termen în cunoştinţă. Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 04.12.2019.
Incheiere de sedinta din 04.12.2019Acvirează dosarul nr. 9768/278/2010 şi anexele la acesta. Pune în vedere pârâţilor Gabor Petru şi Gabor Ghizella Clara prin reprezentant să depună depună la dosar extras de CF actualizat cu privire la CF 971 Vulcan a cărui sistare indiviziune s-a solicitat. Prorogă discutarea cererii de repunere pe rol la următorul termen de judecată. Amână judecata cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 04.12.2019. Pârâţii Gabor Petru şi Gabor Ghizella Clara, Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Municipiul Vulcan prin primar, au termen în cunoştinţă. Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 30.10.2019.
Incheiere de sedinta din 30.10.2019Suspendat în baza art.244 alin. 1 pct.1 C.proc.civ.
Incheiere suspendare din 21.03.2011